Control riguros la Penitenciarul Feminin Târgșorul Nou
Peste 20 de angajați ai Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou au fost trimiși în fața comisiei de disciplină în urma unui control efectuat de Inspecția Penitenciară în luna aprilie a acestui an. Măsura a fost criticată de sindicatul Equitas, care reprezintă interesele salariaților din această unitate de detenție, susținând că este o acoperire pentru un „management defectuos”.
Sindicatul a exprimat îngrijorarea față de modul în care a fost organizat controlul realizat între 7-11 aprilie 2025, sub mandatul fostului director general al ANP, Dan Halchin. Aceștia afirmă că controlul, care ar fi trebuit să identifice disfuncționalitățile existente, a generat mai multe întrebări decât răspunsuri, având un caracter formal, lipsit de obiectivitate și transparență.
Sindicatul Equitas a subliniat că nu li s-au adus la cunoștință atribuțiile specifice ale fiecărui membru al echipei de inspecție, nu au fost informați despre respectarea procedurilor legale și nici nu s-a explicat de ce numele unui comisar, care a participat doar două zile la verificări, apare în raportul final.
După verificarea din luna aprilie, au fost generate peste 20 de sesizări către Comisia de Disciplină privind angajați ai unității, inclusiv în cazul directorului adjunct de pază. De asemenea, au fost înaintate notificări către Curtea de Conturi și Parchet în legătură cu un contract de reparații.
Sindicaliștii contestă justificarea numărului mare de angajați trimiși în fața Comisiei de Disciplină, considerând că aceasta are rolul de a acoperi un management defectuos. „În lipsa unor concluzii clare și asumate, ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la o campanie de imagine menită să acopere deficiențe de management, în loc să ofere soluții reale și echitabile”, se arată în comunicatul sindicatului.
Liderul de sindicat, Adrian Grigoroiu, a declarat că are convingerea că majoritatea colegilor săi trimiși în fața Comisiei de disciplină nu se fac vinovați de abaterile de care sunt acuzați. De asemenea, sindicatul a semnalat că unii angajați au fost supuși unor presiuni și hărțuiri, iar aceștia au depus notificări oficiale cu privire la cerințele de a minți pentru a acoperi nereguli.
Grigoroiu a menționat că un fost director economic delegat a amenințat un agent de penitenciar care a refuzat să reducă rația de hrană destinată deținutilor. De asemenea, un alt agent a fost presat să facă declarații false despre un contract de reparații, fiind solicitat să declare că o lucrare s-a finalizat în luna decembrie, deși aceasta a fost finalizată în martie.
Sindicatul a subliniat că intimidarea personalului este inacceptabilă și subminează stabilitatea sistemului. În plus, liderul de sindicat a subliniat că actualul director al Penitenciarului, comisar-șef Toma Lucian, nu putea să nu fie la curent cu lucrările de reparații desfășurate într-o zonă vizibilă.
Conform datelor interne, în anul 2024 au fost raportate peste 850 de incidente, de patru ori mai multe decât în 2022, când conducerea unității a fost sancționată pentru doar 200 de evenimente, incluzând agresiuni, distrugeri, autovătămări și amenințări la adresa personalului.