Strategia lui Donald Trump: Cum aplică „teoria nebunului” pentru a transforma realitatea mondială și reușește
Întrebat dacă intenționează să se alăture Israelului în atacul împotriva Iranului, președintele american Donald Trump a declarat: „S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac. Nimeni nu știe ce voi face.” Această imprevizibilitate a fost evidențiată și de decizia sa de a bombarda Iranul, chiar și după ce a lăsat să se înțeleagă că va permite reluarea negocierilor.
Se conturează un tipar: cel mai previzibil lucru la Trump este imprevizibilitatea sa. Politologii numesc acest fenomen „teoria nebunului”, în care un lider mondial își convinge adversarii că poate face orice, pentru a obține concesii. Peter Trubowitz, profesor de relații internaționale la London School of Economics, afirmă că Trump a pus la punct un sistem de elaborare a politicilor extrem de centralizat, ceea ce face ca deciziile politice să depindă de caracterul, preferințele și temperamentul său.
Trump a transformat imprevizibilitatea într-un atu strategic. Aceasta schimbă fața lumii și, deși poate funcționa în relația cu aliații, este incert dacă va avea același efect asupra dușmanilor. De exemplu, Trump a abordat relațiile cu lideri precum Vladimir Putin, pe care l-a îmbrățișat, și a atacat aliații, inclusiv Canada, sugerând că ar trebui să devină al 51-lea stat al SUA.
În ceea ce privește NATO, Trump a pus la îndoială angajamentul Americii față de articolul 5 al Cartei NATO, ceea ce a generat îngrijorări serioase în rândul aliaților europeni. Ben Wallace, fostul ministru britanic al apărării, a declarat că „articolul 5 este în stare de comă.” Această abordare a fost confirmată și de mesajele text scurse din Casa Albă, care arată disprețul lui Trump față de aliații europeni.
În ciuda criticilor, abordarea lui Trump a condus la creșterea cheltuielilor pentru apărare în Marea Britanie și în alte țări europene. În ultimele luni, premierul britanic Keir Starmer a anunțat creșteri semnificative ale cheltuielilor pentru apărare, care au fost urmate de angajamente similare din partea celorlalți membri NATO.
Imprevizibilitatea lui Trump nu este o noutate în politica americană; Richard Nixon a aplicat o doctrină similară în timpul războiului din Vietnam. Această teorie a imprevizibilității a fost folosită de Trump pentru a-și schimba relațiile transatlantice, dar unii lideri europeni au început să se întrebe dacă SUA rămâne un mediator de încredere.
În ceea ce privește Iranul, Trump a promis electoratului său că va pune capăt implicării americane în „războaiele fără sfârșit” din Orientul Mijlociu, iar atacul asupra instalațiilor nucleare iraniene a fost o alegere imprevizibilă. Fostul ministru britanic de externe, William Hague, a susținut că acest atac ar putea determina Iranul să își intensifice programul nuclear.
Pe termen lung, imprevizibilitatea lui Trump ar putea să nu funcționeze împotriva dușmanilor, iar strategia sa ar putea limita capacitatea de a face trucuri pentru a-i păcăli. În plus, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Europa trebuie să devină independentă din punct de vedere operațional de SUA, ceea ce sugerează o schimbare fundamentală în arhitectura de securitate a lumii occidentale.
În concluzie, deși Trump a reușit să obțină anumite câștiguri prin imprevizibilitatea sa, este incert dacă acest stil de conducere va continua să fie eficient pe termen lung, atât în relațiile cu aliații, cât și cu dușmanii săi.
