Misterele „raiului” comunist: Datoria externă a României
Aproape 36 de ani au trecut de la Revoluția din 1989, dar popularitatea ideii că în comunism „era mai bine” a crescut. Generațiile s-au schimbat, iar percepția despre dictatură este influențată de povești și frustrările economice actuale. Un sondaj INSCOP arată că 55,8% dintre români consideră regimul comunist ca fiind benefic pentru țară, invocând ca principal argument achitarea datoriei externe.
Achitarea datoriei externe: Costuri enorme pentru cetățeni
Christian Năsulea, economist, afirmă că România a plătit datoria externă acumulată în anii 1970, ajungând la zero în aprilie 1989. Totuși, acest lucru nu a fost o realizare economică sustenabilă, deoarece a impus raționalizarea alimentelor și sacrificarea nivelului de trai. Datoria externă a crescut de peste 10 ori între 1971 și 1981, iar măsurile adoptate au dus la o criză internă severă.
Mădălin Hodor, istoric, subliniază că datoria a fost rezultatul planurilor de industrializare forțată ale lui Ceaușescu. Populația a fost informată despre necesitatea plății datoriei fără a fi consultată, iar politica de austeritate a dus la înfometarea cetățenilor.
Bogdan Voicu, sociolog, sugerează că ideea de a scăpa de datorie este o concepție greșită, menționând că plățile efectuate au avut costuri sociale îngrozitoare, afectând grav calitatea vieții.
România: O țară mai bogată înainte de 1989?
Mădălin Hodor afirmă că România centraliza bogăția într-o zonă restrânsă, iar majoritatea populației trăia la limita supraviețuirii. Christian Năsulea adaugă că PIB-ul pe cap de locuitor în 1989 era de aproximativ 3.000-4.000 de dolari, comparabil cu țări sărace, în timp ce astăzi depășește 15.000 de dolari, datorită investițiilor și integrării în UE.
Cosmin Popa subliniază că România nu era mai bogată decât în prezent, ci dimpotrivă, era în mod clar mai săracă, având în vedere că bogăția se concentra în rândul nomenclaturii.
Industria românească: Iluzia unei producții superioare
Christian Năsulea precizează că, deși sub comunism producția industrială era mare cantitativ, aceasta era ineficientă și de calitate scăzută. Industria românească, după 1989, a trecut printr-o restructurare care a dus inițial la o scădere a producției, dar care a culminat cu o creștere eficientă și diversificată.
Cosmin Popa adaugă că raportările din perioada comunistă erau adesea umflate, iar produsele erau de calitate slabă.
Distrugerea industriei după Revoluție?
Mădălin Hodor subliniază că industria românească era deja în colaps înainte de 1989 din cauza proastei planificări. Christian Năsulea afirmă că tranziția la capitalism a implicat restructurare și privatizare, dar nu o distrugere deliberată a industriei, ci o adaptare necesară.
Exporturile României: O imagine distorsionată
Cosmin Popa denunță mitul că România exporta mai mult decât importa, afirmând că exporturile erau în principal materii prime și produse cu valoare adăugată mică. Christian Năsulea confirmă că, în perioada comunistă, balanța comercială nu a fost constant pozitivă, iar surplusurile erau artificiale, generate de necesitatea de a plăti datoria externă.
Impactul poluării industriale
Christian Năsulea menționează că era comunistă a fost marcată de poluare masivă din cauza industrializării forțate fără reglementări de mediu. După 1989, integrarea în UE a dus la scăderea semnificativă a poluării industriale. Miturile nostalgice ignoră moștenirea toxică lăsată de regimul comunist, care necesită resurse considerabile pentru remediere.
În concluzie, analiza miturilor despre comunism subliniază că, deși datoria externă a fost achitată, acest lucru a fost realizat cu costuri sociale și economice imense, iar percepția asupra prosperității din acea perioadă nu reflectă realitatea condițiilor de trai ale populației.
