Marea dezordine hormonală: Ce ne afectează fără să știm
Recent a fost publicată o carte semnată de Corinne Lalo, care explorează impactul nociv al substanțelor chimice asupra sănătății umane și animale, evidențiind modul în care aceste elemente perturbează sistemul hormonal. Lalo își propune să aducă în atenția cititorilor fenomenul otrăvirii chimice a celulelor, oferind în același timp sfaturi utile pentru a ne proteja de aceste amenințări. Scopul lucrării este de a crea o legătură între cercetarea științifică și publicul general, furnizând un ghid accesibil pentru identificarea și evitarea perturbatorilor hormonali din viața noastră de zi cu zi.
Corinne Lalo este o jurnalistă franceză cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul medical, având o carieră prolifică în televiziune. Printre subiectele pe care le-a abordat se numără cazuri bine cunoscute în Franța, precum scandalul sângelui contaminat, accidentul de la Cernobîl, vaccinarea împotriva hepatitei B, gripa H1N1 și controversatul caz Mediator. Acesta din urmă a fost unul dintre marile scandaluri farmaceutice din Franța și Europa, având ca subiect medicamentul Mediator (Benfluorex), dezvoltat de compania Servier. Deși destinat inițial pacienților cu diabet, medicamentul a fost utilizat pe scară largă ca inhibitor al apetitului, ceea ce a dus la estimări oficiale care sugerează că utilizarea sa ar fi provocat moartea a între 500 și 2.000 de persoane în Franța. Corinne Lalo este, de asemenea, coautoarea lucrărilor „Livre noir du médicament” și „Se soigner sans médicaments de A à Z”.
Importanța hormonilor și rolul homeostaziei
Hormonii joacă un rol esențial în menținerea unui mediu intern echilibrat și stabil. Această noțiune, denumită „homeostazie”, este adesea subestimată, deși este fundamentală pentru sănătatea organismului. Termenul provine din grecescul „hómoios”, care înseamnă „același, egal”, și „stasis”, care se traduce prin „stare”, referindu-se la o stare constantă de echilibru.
Conceptul de homeostazie a fost formulat de Claude Bernard, un renumit medic și biolog, care a definit-o ca fiind scopul tuturor mecanismelor vitale: menținerea condițiilor de viață în mediul interior. Aceasta este o stare dinamică în care condițiile interne pot fluctua, dar mereu în limitele acceptabile pentru supraviețuire.
Homeostazia este reglată în principal de hormoni, care asigură că nimic nu perturbează acest ansamblu fragil de mecanisme. Deși detaliile ajustărilor hormonale sunt extrem de complexe, principiul de bază este simplu: „Potrivit e potrivit, prea mult e prea mult, insuficient e insuficient”. Nerespectarea acestui principiu duce la consecința că, dacă un sistem nu funcționează corect, întregul organism este afectat.
Astfel, homeostazia acționează ca un termostat, menținând o temperatură constantă și adaptându-se la schimbările externe pentru a-și îndeplini misiunea de a proteja organismul.
Rolul hipotalamusului și hipofizei în organism
Hipotalamusul, o structură situată în creier, coordonează activitatea organismului prin intermediul hipofizei, cunoscută și sub denumirea de glanda pituitară. Aceasta din urmă transmite instrucțiunile hipotalamusului către întregul corp. Împreună, hipotalamusul și hipofiza reglează constant parametrii fiziologici esențiali. Pentru a-și îndeplini aceste funcții, ele necesită o cantitate considerabilă de energie, obținută sub formă de glucoză. De asemenea, pancreasul joacă un rol crucial în menținerea echilibrului nivelului de zahăr din sânge, având astfel propria sa „partitură” în orchestrarea sănătății organismului.
Impactul poluanților chimici asupra comunicării celulare
Profesorul Gilles-Éric Seralini, expert în biologia moleculară, subliniază efectele devastatoare ale poluanților chimici asupra celulelor. Cercetările sale, care contestă interesele marilor corporații, au generat atât sprijin, cât și critici. Potrivit lui, poluanții chimici interferează cu comunicarea celulară prin imitarea hormonilor naturali. Aceștia se leagă de receptorii destinați hormonilor, acționând ca un „nisip lipicios” care blochează funcția receptorilor. Acest fenomen împiedică sistemul de apărare celular să recunoască și să elimine acești poluanți, perturbând astfel comunicația chimică și electrică dintre celule.
Profesorul Seralini subliniază că majoritatea acestor poluanți provin din reziduuri petroliere, incluzând pesticide, plastifianți și chiar anumite medicamente. Aceasta este o problemă majoră, având în vedere că poluarea chimică afectează sănătatea organismelor vii.
Originea poluării chimice în petrol
Petrolul este rezultatul fosilizării plantelor, care au fost transformate în substanțe petroliere prin procese chimice complexe. Plantele, fiind imobile, au dezvoltat strategii pentru reproducere, cum ar fi secreția de hormoni sexuali. Acești hormoni au o structură chimică specifică, formând un ciclu aromatic, care emite adesea un miros puternic pentru a atrage polenizatorii.
Ciclul aromatic este compus din șase atomi de carbon, iar după fosilizarea plantelor, petrolul rezultat este supus unor procese de distilare în industrie. Ciclurile aromatice sunt descompuse în diverse componente, dar păstrează o asemănare cu hormonii naturali, ceea ce le permite să pătrundă în organismele vii. Această „asemănare de familie” poate duce la confuzii în sistemul biologic, făcându-le dificil de eliminat.
Celulele, fiind în principal medii apoase, sunt protejate de o membrană lipidică. Numai moleculele solubile în grăsimi, cum ar fi hormonii, reușesc să traverseze această membrană. Derivații din petrol, având o structură similară, pot pătrunde în celule, perturbând funcțiile acestora.
Sistemul de detoxifiere: Prima linie de apărare împotriva toxinelor
Organismul uman dispune de două sisteme principale de apărare. Primul, cel mai cunoscut, este sistemul imunitar, care ne ajută să combatem virusurile și bacteriile prin intermediul globulelor albe, cum ar fi macrofagele și limfocitele. Aceste celule produc anticorpi care identifică și distrug elementele străine dăunătoare.
Totuși, sistemul imunitar poate neutraliza eficient doar substanțele străine de dimensiuni mari, precum virusurile și bacteriile. Când este vorba de poluanți chimici, care sunt de aproximativ un milion de ori mai mici, acesta devine ineficient. În astfel de cazuri, intervine al doilea sistem de apărare: sistemul de detoxifiere.
Funcția crucială a sistemului de detoxifiere
Sistemul de detoxifiere este mai puțin cunoscut, dar este esențial pentru curățarea și eliminarea deșeurilor celulare. Acesta funcționează la nivelul fiecărei celule, având ca scop reciclarea moleculelor utilizate și facilitarea eliminării lor din organism. Se ocupă în special de substanțe precum hormonii steroizi, acizii grași, vitamina D și terpenele. Scopul său este de a transforma substanțele grase, care nu se amestecă cu apa, astfel încât să poată fi oxidate și eliminate prin urină.
Sistemul de detoxifiere abordează toți poluanții care pătrund în celule, indiferent de sursa lor, fie că sunt medicamente, pesticide, micotoxine, aditivi alimentari sau derivate din combustibili. Aceste molecule străine sunt tratate uniform. Profesorul Seralini explică: „Corpul are o singură modalitate de a scăpa de ele, prin oxidare și diluare, adăugând molecule care le permit să se dizolve în apă.”
Citocromii P450: Gunoierii celulelor
La nivel celular, procesele de curățare și ardere sunt realizate de citocromii P450. Acești compuși, denumiți astfel datorită descoperirii lor și a culorii galbene, joacă un rol esențial în detoxifiere. Cuvântul „citocrom” derivă din grecescul „cyto”, care înseamnă „celulă”, și „chroma”, care înseamnă „culoare”. „P” se referă la „pigment”, iar „450” la un anumit nivel de absorbție a luminii.
Din punct de vedere funcțional, citocromii P450 ar putea fi denumiți „detoxifianți”, având ca principal merit eliminarea deșeurilor și a toxinelor care afectează funcționarea celulelor. De asemenea, ei contribuie la producția de colesterol în ficat, unde sunt foarte numeroși. Acești „superdetoxifianți” se găsesc în toate formele de viață, inclusiv în plante, ciuperci, insecte, animale, virusuri și bacterii, cu excepția unor specii precum Escherichia coli.
Claude Bernard și Fundamentarea Fiziologiei Moderne
Claude Bernard, un renumit fiziolog francez, este considerat părintele fiziologiei moderne, datorită contribuțiilor sale semnificative în înțelegerea capacității organismului de a menține homeostazia. În anul 1865, Bernard a afirmat că „boala constituie o tulburare a funcționării normale a organismului”, evidențiind importanța cunoașterii detaliate a fiziologiei pentru a putea trata eficient diverse afecțiuni.
Conceptul de Homeostazie
Conceptul de homeostazie, care descrie procesul prin care organismul își menține stabilitatea internă, a fost introdus ulterior de medicul american Walter Cannon în 1932. Această idee a devenit fundamentală în medicina modernă, subliniind rolul esențial al fiziologiei în diagnosticarea și tratarea bolilor.
