Poliţia demarează o anchetă în urma unor fotografii compromiţătoare
Poliţia a început o investigaţie după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la „mii de femei pozate pe ascuns”, ale căror imagini sunt publicate pe un site cu conținut pornografic. Într-un comunicat emis marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că au fost iniţiate verificări din oficiu pentru a stabili situaţia de fapt şi pentru a lua măsurile legale necesare.
Verificările vizează posibile infracţiuni, inclusiv violarea vieţii private (art. 226 Cod penal) şi hărţuirea (art. 208 Cod penal). Ancheta este în desfăşurare, iar la finalizarea acesteia vor fi adoptate măsurile legale corespunzătoare.
Apel pentru victimele acestor acţiuni
Poliţia Română subliniază că tratează cu maximă seriozitate astfel de fapte şi face un apel către persoanele care au informaţii relevante, în special femeile care au fost victime ale acestor acţiuni, să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliţie sau să utilizeze platforma online de sesizări disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei.
Conform unor surse judiciare, administratorul site-ului în cauză ar fi un bărbat din Constanţa, iar cercetările au fost demarate ca urmare a unui articol publicat în presa locală. Se pare că pe site sunt postate fotografii a mii de femei, realizate fără consimţământul acestora, în diverse locaţii, inclusiv magazine sau pe stradă. De asemenea, au fost identificate imagini preluate de pe reţelele sociale fără acordul persoanelor implicate, precum şi „conţinut în care apar minori în ipostaze suspecte”.