Germania intenționează să achiziționeze sisteme Patriot pentru a le oferi Ucrainei
Germania poartă negocieri intense pentru achiziționarea sistemelor de apărare aeriană Patriot pe care să le transfere Ucrainei, după ce Statele Unite au ordonat o pauză în livrarea unor arme critice. Un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a declarat că „există diferite modalități de a umple acest deficit de (sisteme) Patriot”, menționând că o opțiune este achiziționarea sistemelor Patriot din SUA și transferul acestora către Ucraina.
Purtătorul de cuvânt a confirmat că „au loc discuții intense pe acest subiect” și a precizat că ministrul apărării, Boris Pistorius, va vizita Washingtonul în această lună pentru discuții cu omologul său american, iar „desigur, Patriot va fi de asemenea pe agendă”.
Ucraina a avertizat că decizia Washingtonului de a suspenda livrarea a 30 de rachete antiaeriene Patriot îi va slăbi capacitatea de apărare împotriva intensificării loviturilor aeriene și a înaintării forțelor ruse pe câmpul de luptă.
Decizia Pentagonului este legată de preocupările privind diminuarea stocurilor militare ale Statelor Unite. Germania, care furnizează cel mai mare sprijin Ucrainei dintre țările europene, a încercat să își asume un rol de lider, mai ales în contextul în care susținerea din partea SUA a fost pusă sub semnul întrebării în timpul președinției lui Donald Trump.
Luna trecută, Boris Pistorius a lansat o campanie de achiziție a mai multor sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina, vizând depășirea sumei de 1 miliard de euro strânsă cu o inițiativă similară anul trecut.