Discuții între Statele Unite și Rusia la Istanbul
Statele Unite și Rusia vor avea joi, la Istanbul, discuții axate pe reluarea activităților ambasadelor lor, care au fost semnificativ reduse după invazia Ucrainei de către Moscova. Anunțul a fost făcut marți de către Departamentul de Stat american.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a subliniat că agenda întâlnirii nu va include probleme politice sau de securitate, și că Ucraina nu va fi un subiect de discuție. „Aceste discuții se referă exclusiv la operațiunile ambasadelor noastre”, a declarat aceasta.
Delegațiile care vor participa la această rundă de consultări vor fi conduse de Alexander Darciev, noul ambasador rus în Statele Unite, respectiv de Sonata Coulter, adjuncta asistentului secretarului de stat pentru Rusia și Europa Centrală, din partea americană. Ministerul rus de Externe a confirmat aceste informații marți.
Ambele delegații vor fi compuse exclusiv din diplomați, iar discuțiile se vor concentra pe normalizarea activităților misiunilor diplomatice ale celor două țări. Această întâlnire vine după ce o rundă anterioară de consultări pe aceeași temă a avut loc tot la Istanbul, pe 27 februarie.