Povestea lui Ovidiu Cuncea
Ovidiu Cuncea este un artist român care a reușit să îmbine arta teatrului cu vocația spirituală. Deși a câștigat aprecierea publicului pe scenele din București, actorul a simțit o chemare mai profundă către preoție. Această poveste este despre credință, pasiune și alegeri neașteptate, demonstrând că arta și credința pot coexista armonios.
Drumul către preoție
Încă din copilărie, Ovidiu Cuncea a fost împărțit între două pasiuni: cea pentru Dumnezeu și cea pentru teatru. A absolvit mai întâi Facultatea de Teologie din București, apoi a continuat la IATC pentru a-și dezvolta talentul artistic.
Momentul decisiv la Prislop
Un moment crucial în viața lui Ovidiu a fost vizita la mormântul Părintelui Arsenie Boca, la Prislop. Acolo, actorul a simțit că adevărata sa vocație este preoția. „Am zis: «Părinte, am și eu o rugăminte: aș vrea să fiu preot al lui Dumnezeu». Am plâns, am plâns, am plâns, până n-am mai avut lacrimi. Atunci am simțit ca o mângâiere, așa, că voi fi hirotonit”, a declarat el.
Cariera teatrală
Ovidiu Cuncea a jucat la Teatrul Național București în producții precum „Incognito”, „Dineu cu proști”, „Călătoria” și „Opera de trei parale”. La Teatrul Concordia, a fost implicat în spectacole precum „O noapte furtunoasă” și „Visul unei nopți de vară”. Deși s-a spus că s-ar fi retras de pe scenă pentru a deveni preot, el a clarificat că nu a renunțat niciodată la teatru, fiind mereu în apropierea Bisericii.
Viața spirituală și abordarea personală
Ovidiu Cuncea îmbină credința cu umorul în calitate de preot. Practică mătănii personalizate și se închină atât după rit ortodox, cât și catolic. „Apropierea de Dumnezeu se realizează cu relaxare și bucurie”, a spus el.
Conflicte între roluri și credință
Referitor la rolurile care intră în conflict cu credința sa, Ovidiu a menționat: „Trebuia să mă urc pe un falus… am zis că nu pot să mă urc pe asta”. De asemenea, el are o viziune rațională despre sărbători precum Halloween: „E o sărbătoare pur financiară, iar noi, românii, ne pierdem prea mult timp să combatem sărbătorile lor, decât să le promovăm pe ale noastre.”
Concluzie
Povestea lui Ovidiu Cuncea ilustrează modul în care arta și spiritualitatea pot coexista, oferind un exemplu inspirator despre alegerea unei căi neobișnuite, dar pline de sens.
