Descoperirea unui mecanism genetic al ciumei bubonice
O bacterie microscopică, având dimensiunea de doar o miime dintr-un milimetru, a provocat devastări semnificative de-a lungul istoriei umane, generând trei pandemii care au dus la moartea a zeci de milioane de oameni. Recent, o echipă internațională de cercetători a identificat un mecanism genetic surprinzător prin care microbul responsabil de ciumă, yersinia pestis, a reușit să supraviețuiască timp de sute de ani. Această adaptare a bacteriei constă în reducerea gradului de virulență, ceea ce îi permite, în mod paradoxal, să provoace un număr mai mare de decese, dar pe o perioadă mai extinsă.
Impactul istoric al ciumei bubonice
Pandemia de ciumă bubonică a fost prima dată documentată în anul 541, când a fost răspândită de șobolani în interiorul Imperiului Roman. Această epidemie, cunoscută sub numele de Ciuma lui Iustinian, a provocat mii de decese zilnic, lăsând în urmă trupuri fără viață pe străzi. Se estimează că numărul total al victimelor a fost de aproape 50 de milioane.
O a doua apariție devastatoare a avut loc în 1346, când ciuma a omorât o treime din populația Europei, fiind cunoscută sub denumirea de „Moartea Neagră”. O a treia pandemie s-a manifestat în 1855 în provincia chineză Yunnan, unde au murit aproximativ 12 milioane de oameni.
Yersinia pestis și pandemii letale
Bacteria yersinia pestis este responsabilă pentru cele trei mari pandemii de ciumă bubonică, clasificate printre cele mai mortale epidemii din istoria umanității, alături de gripa spaniolă din 1918, variolei în America, SIDA și Covid-19.
„Există o teorie generală conform căreia ar putea fi mai avantajos pentru un patogen să nu provoace decesul unui număr mare de persoane infectate, pentru a se răspândi mai eficient. Însă, în cazul ciumei, aceasta trebuie să ucidă gazda pentru a supraviețui”, a explicat cercetătorul Mas Fiol de la Institutul Pasteur din Paris. Ciuma bubonică necesită ca „patogenul să fie în sânge, provocând septicemie, astfel încât atunci când puricele mușcă, găsește bacteria și o poate transmite altor victime”.
Analiza ADN-ului microbian
Studiile recente, care au implicat analiza ADN-ului microbian extras de la sute de cadavre ale victimelor ciumei, au adus la lumină o descoperire neașteptată. Numărul de copii ale genei responsabile pentru virulența bacteriei a scăzut de-a lungul timpului, contrar a ceea ce s-ar fi anticipat. Această genă conține instrucțiuni esențiale pentru producerea unei proteine care permite bacteriei să ajungă în ganglionii limfatici și să se înmulțească înainte de a pătrunde în circulația sanguină.
Cu cât microbul dispune de mai puține astfel de gene, cu atât devine mai puțin letal, deși acesta se bazează pe capacitatea sa de a provoca moartea pentru a-și asigura supraviețuirea. Cercetările sugerează că selecția naturală a favorizat tulpinile mai puțin letale, care nu ucid atât de mulți șobolani, vectorul principal al transmiterii ciumei, împreună cu puricii care îi parazitează.
Ciuma bubonică: o pandemie cu rădăcini adânci în istorie
De-a lungul istoriei, ciuma bubonică a provocat distrugeri masive, răspândindu-se prin grupuri fragmentate și cauzând numeroase decese. Recent, un studiu a fost publicat în revista Science, aducând noi informații despre evoluția acestei boli.
Impactul „Morții Negre” asupra Europei
Pandemia de ciumă bubonică din 1346, cunoscută sub numele de „Moartea Neagră”, a avut un impact devastator, ucigând o treime din populația Europei. Această perioadă a marcat o schimbare semnificativă în demografia și structura socială a continentului.
O pandemie ce persistă până în prezent
A treia pandemie de ciumă bubonică, care a început în 1855 în China, continuă să afecteze anumite regiuni ale lumii, inclusiv Uganda, Republica Democrată Congo, Mongolia și Statele Unite. Înainte de introducerea antibioticelor, aproximativ 60% dintre persoanele infectate în America pierdeau lupta cu boala, conform Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. În prezent, rata mortalității a scăzut la 11% datorită tratamentelor disponibile, cum ar fi ciproflaxina și doxiciclina.
Evoluția și adaptarea bacteriei
Experții subliniază că aproape toate persoanele cu ciumă septicemică sau pulmonară mor fără un tratament prompt. Aceasta este o realitate îngrijorătoare, iar cercetătorul Mas Fiol a remarcat că bacteriile au evoluat pentru a rezista mai mult timp, ceea ce ar putea fi o adaptare realizată din disperare.
Contextul ecologic al ciumei
Gonzalez Zorn, consilier al Organizației Mondiale a Sănătății pe tema rezistenței antimicrobiene, a subliniat importanța înțelegerii contextului ecologic. Când ciuma a devastat populațiile de șobolani, presiunea selecției naturale s-a schimbat, favorizând tulpinile mai puțin virulente care permiteau vectorilor să supraviețuiască mai mult timp și să ajungă la noi focare.
Risc global de pandemie
Într-o lume în care bacteriile rezistente se răspândesc rapid, fie prin transport aerian, fie prin apa menajeră sau produsele din carne, înțelegerea variațiilor genetice care pot influența comportamentul patogenic al bacteriilor devine crucială. Aceasta poate reprezenta diferența între o infecție controlabilă și o posibilă nouă pandemie.
