Decesul actriței Cristina Deleanu
Actrița de teatru și film Cristina Deleanu, soția actorului Eugen Cristea, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut de realizatoarea de televiziune Marina Almășan pe rețelele de socializare. Aceasta a împărtășit durerea pierderii, subliniind legătura strânsă dintre cei doi artiști și impactul pe care Cristina l-a avut în viața sa.
Marina Almășan a descris-o pe Cristina ca fiind o persoană cu o delicatețe sufletească rară și o cultură desăvârșită, menționând că a fost un “om al cetății”, preocupat de realitățile sociale. De asemenea, a evidențiat contribuțiile Cristinei în jurnalismul cultural, menționând analizele sale profunde asupra problemelor societății românești.
Viața și cariera Cristinei Deleanu
Cristina Deleanu s-a născut pe 22 decembrie 1940, în Ploiești. A absolvit cursurile primare la Școala nr. 33 din București și a continuat cu studiile liceale la Liceul „Gheorghe Lazăr”. Ulterior, a urmat studii teatrale la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, avându-l ca profesor pe actorul George Carabin și asistenți pe Mihai Berechet și Cornel Todea.
După finalizarea studiilor în 1962, Cristina a fost repartizată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, unde a activat până în 1967. Apoi, s-a transferat la Teatrul Regional „Barbu Delavrancea”, devenit ulterior Teatrul de Revistă „Ion Vasilescu”, unde a jucat până în 1981. Din 1981, Cristina Deleanu a fost parte a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, unde a rămas până la pensionare, în 2001.
Pe parcursul unei cariere de peste patru decenii, Cristina a interpretat o varietate de roluri în teatru, teatru radiofonic, teatru de televiziune și film. A colaborat constant cu Teatrul Național Radiofonic, fiind recunoscută pentru vocea sa în numeroase producții, printre care „Ceaiul nostru cel de toate zilele” și „Drumul lui Orfeu”.
În 1981, Cristina a debutat în film cu rolul din „Destine romantice” și a continuat să apară în diverse producții cinematografice, inclusiv „Orgolii” (1982), „Eroii nu au vârstă” (1984) și „Liceenii” (1986), lăsând o amprentă de neuitat în lumea artistică românească.
