Kaja Kallas: UE ar putea relaxa sancțiunile împotriva Siriei
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a declarat vineri că Uniunea Europeană ar putea să relaxeze treptat sancțiunile impuse Siriei, cu condiția să existe progrese concrete în această direcție.
Kallas a făcut această afirmație pe rețeaua de socializare Bluesky, după ce a participat joi, la Roma, la întâlnirea Cvintetului de coordonare a eforturilor de tranziție în Siria, alături de reprezentanți din Germania, Franța, Italia, Regatul Unit și Statele Unite.
„Reiterăm necesitatea unui guvern incluziv, care să protejeze toate minoritățile”, a adăugat Kallas, menționând că vineri se va întâlni cu premierul italian, Giorgia Meloni, la sediul guvernului din Roma.
Discuții pentru o tranziție stabilă în Siria
Ministrul de externe italian, Antonio Tajani, a avut joi discuții cu colegii săi din Cvintet, inclusiv cu Kaja Kallas, despre modalitățile de a încuraja o tranziție care să transforme Siria într-o țară stabilă și să faciliteze întoarcerea refugiaților.
„Scopul nostru este să avem o Sirie stabilă, o unitate teritorială siriană în care toți sirienii să fie recunoscuți ca cetățeni cu aceleași drepturi și îndatoriri. Acest lucru este fundamental”, a declarat Tajani.
Reuniunea Cvintetului are loc la o lună după căderea regimului președintelui Bashar al-Assad, eveniment provocat de alianța islamistă cunoscută sub numele de Organizația pentru Eliberarea Levantului (Hayat Tahrir al Sham sau HTS).