Întâlnirea dintre Papa Francisc și vicepreședintele SUA
Detalii despre discuția dintre Papa Francisc și vicepreședintele SUA, J.D. Vance, rămân neclare, având în vedere durata scurtă a întâlnirii lor de duminică. Într-un videoclip difuzat pe scară largă, sunetul este aproape imperceptibil. A doua zi după întâlnire, Papa Francisc a decedat, iar Vance, în timpul unei vizite în India, a exprimat pe platforma X că „inima sa este alături de milioanele de creștini care l-au iubit pe Francisc”, lăudându-l pe pontif și menționând una dintre omiliile sale ca fiind „cu adevărat foarte frumoasă”, conform unei analize a jurnalistului Jan-Werner Muller.
Criticile Papei Francisc la adresa lui Vance
Papa Francisc nu a ezitat să critice acțiunile lui Vance în scrisoarea sa din februarie adresată episcopilor americani. Deși nu a menționat nume, el și-a exprimat dezaprobarea față de atitudinea lui Donald Trump și față de tratamentul rezervat refugiaților și migranților de către Vance. Totodată, Papa a reacționat la o tendință mai largă de utilizare a religiei în scopuri populiste și autoritare.
Controversa online cu Rory Stewart
În februarie, Vance a avut o dispută online cu Rory Stewart, fost ministru conservator britanic, pe tema interpretării corecte a conceptului de „ordo amoris” al Sfântului Augustin. Aceasta nu părea a fi o sursă evidentă de controverse pe rețelele sociale, dar a generat discuții intense. Vance a menționat acest concept într-un interviu, susținând că dragostea și compasiunea ar trebui să înceapă cu familia, extinzându-se ulterior către vecini, națiune și, în final, către semeni.
Stewart a contestat această interpretare, considerând-o „bizară” și mai puțin creștină, asemănând-o mai degrabă cu un tribalism păgân. El a subliniat că ar trebui să ne îngrijorăm atunci când politicienii își asumă roluri teologice și pretind să vorbească în numele lui Iisus, dictând ordinea în care ar trebui să iubim.
Reacția lui Vance și intervenția lui Francisc
Vance a răspuns provocărilor lui Stewart, sugerându-i să caute pe Google termenul „ordo amoris” și punând la îndoială inteligența acestuia, adăugând că „aroganța falsă” a lui Stewart este responsabilă pentru eșecurile elitei din ultimele patru decenii. În acest context, o personalitate relevantă pentru comunitatea catolică, Papa Francisc, a subliniat într-o scrisoare către episcopii americani că „iubirea creștină nu este o expansiune concentrică a intereselor care se extind treptat către alte persoane și grupuri”, evidențiind importanța valorii fiecărei persoane umane.
Concluzie
Vicepreședintele J.D. Vance nu este singurul politician de extremă dreapta care îmbină naționalismul cu ceea ce acesta consideră a fi esențialul creștinismului. Criticile Papei Francisc și discuțiile recente sugerează o tensiune continuă între valorile tradiționale creștine și tendințele populiste contemporane.
Reflecții asupra iubirii și naționalismului în contextul creștinismului
Cardinalul Pietro Parolin a fost delegat sâmbătă pentru a clarifica viziunea sa asupra concepției corecte de „ordo amoris” în fața lui Vance, subliniind că adevărata iubire, așa cum este ilustrată în parabola „Bunului Samaritean”, trebuie să promoveze o fraternitate deschisă tuturor, fără excepții.
Populismul de extremă dreapta și naționalismul religios
Vicepreședintele Statelor Unite nu este singurul care îmbrățișează populismul de extremă dreapta, aducând în discuție o formă de naționalism sub pretextul creștinismului. Jurnalistul Jan-Werner Muller observă că lideri precum Viktor Orbán, un model pentru Vance și alții din categoria „post-liberalilor” din SUA, susțin de multă vreme că o înțelegere corectă a „democrației creștine” nu este doar „iliberală”, ci și naționalistă.
Istoria catolicismului și naționalismul
Această viziune ar putea surprinde mulți catolici care au trăit construcția națională în Germania și Italia în secolul al XIX-lea, percepută ca o formă de opresiune. De-a lungul istoriei, catolicii au fost adesea suspectați că își pun loialitatea față de Roma înaintea îndatoririlor civice, o suspiciune care persistă încă în Statele Unite, exemplificată de candidatura lui JFK, menționată într-un articol din The Guardian. În anii 1870, Bismarck a inițiat „Kulturkampf”, un război cultural împotriva catolicilor, iar Vaticanul a interzis credincioșilor să participe activ la viața politică a Italiei unificate.
Instrumentalizarea creștinismului de către populiști
Populiștii de extremă dreapta pretind că reprezintă „poporul adevărat” și au folosit creștinismul în scopuri politice. Giorgia Meloni afirmă în autobiografia sa că identitatea creștină poate fi mai degrabă laică decât religioasă, subliniind că nu credința este importantă, ci apartenența. Aceasta este o distincție pe care cercetătorul în științe sociale Rogers Brubaker o numește „creștinism” în contrast cu creștinismul autentic.
Critica ierarhiei bisericești
Unii populiști de extremă dreapta au încercat să combine catolicismul cu agenda lor populistă, criticând ierarhia bisericească ca fiind o elită ilegitimă. Matteo Salvini din Italia a fost un precursor al acestei mișcări, iar Vance a reiterat aceste idei, insinuând că conducerea bisericii este coruptă. El a acuzat episcopii americani că reinstalează „imigranți ilegali” pentru a obține fonduri federale, o afirmație considerată „foarte urâtă” de cardinalul Timothy Dolan.
