Conflictul Israel-Iran: O Nouă Etapă în Rivalitățile Nucleare
Conflictul dintre Israel și Iran se dovedește a fi mult mai complex decât o simplă criză din Orientul Mijlociu; acesta marchează începutul unui episod periculos în competiția dintre puterile nucleare, cu potențialul de a schimba radical riscurile de proliferare nucleară pe termen lung. Această situație a fost analizată de un expert în relații internaționale, subliniind însemnătatea evenimentelor recente.
Atacurile Israeliene și Escaladarea Tensiunilor
Totul a început pe 13 iunie, când atacurile israeliene asupra instalațiilor nucleare iraniene și a altor obiective au dus la un conflict care a fost numit de specialiști drept un nou tip de război. Acesta reprezintă o abordare diferită, în care o putere nucleară folosește forța pentru a împiedica o altă națiune să devină nucleară. Cu rachete care continuă să lovească atât Teheranul, cât și Tel Avivul, numărul victimelor a crescut semnificativ, cu sute de decese în Iran și cel puțin 24 în Israel. În acest context, regulile tradiționale de descurajare par să se prăbușească.
O Dinamică Instabilă
În contrast cu rivalitățile nucleare clasice, cum ar fi cele dintre India și Pakistan, în care ambele părți dețin arsenale nucleare declarate, actuala situație dintre Israel și Iran creează o spirală de escaladare instabilă. Iranul devine tot mai convins că nu poate descuraja atacurile israeliene fără a obține arme nucleare, iar fiecare pas către acest obiectiv atrage atacuri israeliene tot mai vehemente. Israelul, la rândul său, nu poate elimina complet cunoștințele nucleare ale Iranului prin acțiuni militare, ci doar le poate întârzia, ceea ce va intensifica determinarea Iranului de a-și dezvolta capacitățile nucleare.
Riscuri și Consecințe
Niciuna dintre părți nu poate ceda fără a accepta un rezultat inacceptabil: pentru Israel, un Iran care devine o putere nucleară, capabil să contracareze acțiunile israeliene și să conteste supremația militară regională; pentru Iran, riscul unei schimbări de regim provocate de atacuri devastatoare. Această dinamică are implicații care depășesc cu mult granițele Orientului Mijlociu.
Declarații și Abandonarea Diplomatiei
Autoritățile iraniene au caracterizat atacurile ca fiind „o declarație de război” și au promis reconstrucția instalațiilor nucleare distruse. Israelul, pe de altă parte, a declarat că acțiunile sale vor continua „atâta timp cât va fi necesar”. Cel mai îngrijorător este faptul că negocierile nucleare planificate între Statele Unite și Iran au fost suspendate, Teheranul considerând orice dialog ca fiind „lipsit de sens”. Aceasta sugerează că oportunitățile diplomatice, care au fost limitate și temporare, s-au închis din nou.
Concluzie
Atacurile israeliene reprezintă o schimbare semnificativă în normele internaționale legate de războiul preventiv, iar implicațiile acestui conflict sunt deosebit de preocupante pentru stabilitatea globală. Cu escaladarea tensiunilor și lipsa dialogului, viitorul regiunii și al relațiilor internaționale rămâne incert.
Amenințări Iminente și Atacuri Preventive
Conceptul de lovituri preventive se referă la acțiuni întreprinse în fața unor amenințări imediate, așa cum a fost cazul războiului de șase zile din 1967, când Israel s-a confruntat cu forțele armate arabe care se pregăteau să atace. În contrast, atacurile preventive sunt menite să abordeze amenințări viitoare și îndepărtate, având loc atunci când circumstanțele par favorabile, precum atacul Japoniei asupra Pearl Harbor în 1941.
Israelul a justificat recent acțiunile sale prin afirmația că Iranul ar putea dezvolta rapid până la 15 bombe nucleare. Totuși, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a avertizat că un atac israelian ar putea întări ambițiile nucleare ale Iranului, în loc să le descurajeze, ceea ce ar putea determina Teheranul să se retragă din Tratatul de neproliferare nucleară. În conformitate cu acest avertisment, pe 16 iunie, Iranul a anunțat că lucrează la un proiect de lege pentru a părăsi tratatul din 1968.
Contextul Internațional și Justificările Israelului
Deciziile Israelului de a lansa atacuri se bazează pe o erodare a normelor dreptului internațional, similar cu acțiunile militare ale Statelor Unite în Afganistan și Irak, după atacurile din 11 septembrie 2001. Războiul Americii împotriva terorismului a contestat normele tradiționale de suveranitate, prin metode precum atacurile cu drone și atacurile preventive. Operațiunile recente din Gaza și din alte zone au demonstrat că încălcările dreptului internațional umanitar au adesea consecințe limitate.
Pentru Israel, acest climat permisiv a generat atât oportunitatea, cât și justificarea de a ataca Iranul, o acțiune pe care prim-ministrul Benjamin Netanyahu o urmărește de mult timp. Recent, atacurile Rusiei asupra centralei nucleare ucrainene Zaporijia au evidențiat vulnerabilitatea instalațiilor nucleare în contextul războaielor moderne. Acțiunile Israelului riscă să normalizeze atacurile asupra infrastructurii nucleare, potențial legitimizând acțiuni preventive similare din partea altor state, inclusiv India, China sau Statele Unite.
Escaladarea Conflictului Regional
Atacul inițial al Israelului a dus rapid la o escaladare a conflictului. Iranul a răspuns printr-o serie de atacuri, începând cu lansarea a sute de drone și rachete pe 13 iunie, urmate de atacuri continue în zilele următoare. Pe 15 iunie, ambele țări au continuat să se atace reciproc, vizând infrastructura energetică, baze militare și zone civile, fără a părea că se întrevede o soluție iminentă.
Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat conflictului, lansând rachete către Tel Aviv. Este important de menționat absența grupărilor Hezbollah, Hamas și milițiile irakiene, toate afectate semnificativ de acțiunile recente ale Israelului. Această degradare a „axei de rezistență” a Iranului, care a constituit un element de descurajare, schimbă dramatic calculele strategice ale Teheranului. Fără reprezentanți puternici care să riposteze, Iranul devine mai vulnerabil la atacurile israeliene, ceea ce face ca dezvoltarea armelor nucleare să pară singura soluție eficientă de descurajare împotriva viitoarelor atacuri.
Consecințele Agresiunii
Modelul de escaladare a conflictului ilustrează pericolele care pot apărea atunci când un guvern justifică agresiunea prin prisma prevenirii. După ce Israel a inițiat recent escaladarea ostilităților, acum se confruntă cu implicațiile acțiunilor sale. Promisiunea președintelui iranian, Masoud Pezeshkian, că instalațiile distruse „vor fi reconstruite” subliniază că acțiunile Israelului, menite să împiedice dezvoltarea nucleară, ar putea, dimpotrivă, să ducă la continuarea acestui proces din partea Iranului.
Determinare Reînnoită
Acțiunile recente au generat ceea ce strategii numesc „capcana angajamentului”, o dinamică în care ambele părți se confruntă cu o creștere a costurilor, dar nu au opțiunea de a se retrage. Israelul se află în fața unei dileme strategice considerabile. Loviturile actuale ar putea, în cele din urmă, să accelereze procesul de nuclearizare a Iranului, în loc să îl împiedice. Pe de altă parte, a renunța la acțiuni ar însemna acceptarea unui Iran dotat cu arme nucleare. Declarația lui Netanyahu, conform căreia loviturile curente sunt „nimic în comparație cu ceea ce vor simți în zilele următoare”, subliniază rapiditatea cu care situația poate escalada spre un conflict total, deși aceste atacuri sunt prezentate ca fiind preventive.
Provocările Statelor în Prag Nuclear
În contrast cu puterile nucleare consacrate, care negociază dintr-o poziție de forță, statele aflate în prag nuclear, precum Iranul, se confruntă cu o alegere dificilă: să rămână vulnerabile la atacuri preventive și la schimbarea regimului sau să caute protecția oferită de descurajarea nucleară. Coreea de Nord este un exemplu clar al acestei dinamici. În ciuda decadelor de sancțiuni și amenințări militare, programul nuclear al Phenianului a reușit să-l facă practic imun la atacuri preventive. Liderii iranieni sunt conștienți de această lecție, iar întrebarea rămâne dacă pot atinge un statut similar de protecție înainte de a fi supuși unor acțiuni preventive decisive.
Descurajarea Nucleară și Războaiele cu Prag
Teoria tradițională a descurajării nucleare se bazează pe actori raționali care operează în condiții de vulnerabilitate reciprocă. Totuși, războaiele cu praguri anulează aceste ipoteze în moduri fundamentale. Iranul nu poate descuraja complet acțiunile israeliene din cauza lipsei unor arme confirmate, în timp ce Israelul nu se poate baza pe descurajare pentru a preveni înarmarea Iranului, având în vedere că programul nuclear iranian continuă să progreseze. Această situație creează o dinamică de tipul „a profita sau a pierde”: Israelul se confruntă cu oportunități tot mai restrânse de a acționa preventiv pe măsură ce Iranul se apropie de statutul de putere nucleară, iar Iranul este determinat să-și accelereze programul înainte de a fi supus unor atacuri suplimentare.
Impactul Absenței Medierii Externe
Absenta unei medierii externe eficiente amplifică aceste riscuri. Răspunsul președintelui american Donald Trump la atacuri ilustrează clar această dinamică. Deși inițial s-a opus acțiunii militare și a preferat diplomația în locul bombardării Iranului, Trump a schimbat brusc tonul după declanșarea loviturilor, avertizând că „vor urma și altele” și „mult mai multe”. Mesajul său transmis pe rețelele sociale, în care a menționat că a oferit Iranului un ultimatum de 60 de zile pentru a „încheia o înțelegere”, subliniază cât de repede pot eșua eforturile diplomatice odată ce încep conflictele de amploare.
Implicatii Globale
Reacția internațională subliniază cât de mult a fost normalizată agresiunea împotriva instalațiilor nucleare în urma operațiunii „Rising Lion” a Israelului. Deși liderii europeni au cerut „maximă reținere”, niciunul dintre ei nu a condamnat atacurile inițiale. Rusia și China au exprimat condamnări, dar nu au adoptat măsuri concrete. Consiliul de Securitate al ONU a emis doar declarații de „îngrijorare” cu privire la „escaladarea” situației. Această normalizare stabilește un precedent considerat catastrofal, amenințând să submineze decenii de guvernanță nucleară bazată mai degrabă pe descurajare decât pe preempțiune.
Într-adevăr, războiul care depășește anumite limite poate avea consecințe severe pe termen lung pentru stabilitatea globală.
Precedente periculoase în competițiile nucleare regionale
Conflictul dintre Iran și Israel a stabilit precedente alarmante pentru competițiile nucleare din alte regiuni. Atacurile preventive reușite pot încuraja acțiuni similare în alte părți ale lumii, subminând eforturile diplomatice de neproliferare nucleară.
Impactul nuclearizării rapide a Iranului
Pe de altă parte, accelerarea procesului de nuclearizare a Iranului ar putea determina alte state, cum ar fi Arabia Saudită, să își dezvolte rapid și discret propriile capacități nucleare. Această tendință ar putea crea un precedent periculos în regiune.
Destrămarea arhitecturii guvernanței nucleare
Când atacurile preventive devin o metodă de aplicare a normelor de neproliferare, întregul cadru al guvernanței nucleare riscă să se destrame. Fără aceste structuri, lumea se va confrunta cu un viitor instabil, caracterizat de cicluri de atacuri preventive și de proliferare nucleară accelerată. Această situație ar putea fi mult mai periculoasă decât impasurile întâmpinate în perioada Războiului Rece, care au influențat guvernanța nucleară globală.
