Acte normative emise de noul guvern condus de Ilie Bolojan
Noul guvern, sub conducerea lui Ilie Bolojan, a adoptat luni două acte normative în cadrul primei ședințe desfășurate la Palatul Victoria. Primul document este un proiect de lege care oferă Guvernului capacitatea de a emite ordonanțe, iar al doilea reprezintă o ordonanță de urgență destinată stabilirii unor măsuri în administrația publică centrală.
Proiect de lege pentru emiterea de ordonanțe
„Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii și reluarea lucrărilor Parlamentului în a doua sesiune ordinară a anului 2025. Astfel, Guvernul va putea reglementa în următoarele domenii: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare, investiții străine, proiecte europene și cultură. De asemenea, vor putea fi prorogate sau modificate termenele prevăzute în acte normative cu putere de lege. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență”, se menționează într-un comunicat oficial.
Ordonanța de urgență privind organizarea Guvernului
Executivul a adoptat și o ordonanță de urgență care transpune în legislația de organizare Hotărârea adoptată de Parlament pentru încrederea acordată Guvernului. „Ordonanța de urgență adoptată astăzi reglementează structura Guvernului, stabilind că cinci viceprim-miniștri își vor desfășura activitatea, dintre care doi cu portofoliu și trei fără portofoliu. Atribuțiile viceprim-miniștrilor fără portofoliu vor fi stabilite prin decizie a prim-ministrului”, se precizează în document.
Conform actului normativ, un viceprim-ministru fără portofoliu va coordona instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, iar altul va se va ocupa de reforma statului și eficientizarea activității instituțiilor publice. De asemenea, viceprim-miniștrii fără portofoliu vor aviza proiectele de acte normative care au impact bugetar, conform decizie prim-ministrului.
Componența cabinetului condus de Ilie Bolojan
Cabinetul lui Ilie Bolojan include cinci viceprim-miniștri, dintre care doi dețin ministere cu portofolii:
- Marian Neacșu (PSD) – viceprim-ministru;
- Tánczos Barna (UDMR) – viceprim-ministru;
- Michael-Dragoș Anastasiu – viceprim-ministru;
- Marian-Cătălin Predoiu (PNL) – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;
- Liviu-Ionuț Moșteanu (USR) – viceprim-ministru, ministrul apărării naționale.