Intensificarea războiului nedeclarat al Rusiei împotriva Occidentului
Războiul nedeclarat al Rusiei împotriva țărilor din Occident devine din ce în ce mai agresiv, având ca fundament frica, destabilizarea și operațiunile subterane menite să submineze unitatea NATO și reziliența țărilor occidentale. Aceasta este concluzia unui raport elaborat de RUSI (Royal United Services Institute), un think tank britanic, redactat de Oleksandr Daniliuk.
Creșterea operațiunilor rusești
Articolul subliniază că amploarea și audacitatea acțiunilor Rusiei împotriva națiunilor occidentale sunt în expansiune, ceea ce sugerează că Rusia își intensifică nu doar eforturile de a cuceri militar Ucraina, ci și de a destabiliza și captura Occidentul. Deși Rusia nu a declarat oficial război împotriva niciunei puteri occidentale, diverse voci din presa rusă, lideri de opinie și chiar oficiali militari din Rusia au susținut în mod repetat că Rusia se află în „război împotriva NATO în Ucraina”.
Elita rusă consideră, de asemenea, că Ucraina reprezintă doar un obstacol în calea unui conflict mai amplu cu Occidentul.
Strategia de expansiune a Moscovei
În viziunea Moscovei, acest expansionism urmărește să contureze o nouă ordine mondială în care Rusia să poată revendica hegemonia. Alexandr Dughin, principalul ideolog al acestui concept, afirmă că „lupta Rusiei pentru dominație globală nu s-a încheiat”, ceea ce se aliniază cu afirmația lui Vladimir Putin conform căreia frontierele Rusiei „nu se termină nicăieri”.
Kremlinul își propune, prin intermediul războiului din Ucraina, să demonstreze că Occidentul nu poate înfrunta Rusia și că Statele Unite nu sunt dispuse să protejeze Europa, susținând astfel teza că NATO este un aliat inutil.
Parteneriate strategice și subminarea unității occidentale
Rusia consideră esențială construirea de parteneriate strategice cu alte regimuri autoritare care doresc să schimbe status quo-ul global. NATO, ca simbol al unității occidentale, este percepută ca un obstacol în calea acestor schimbări. De aceea, Rusia vede războiul din Ucraina ca o „criză strategică” menită să distrugă această unitate.
Kremlinul exploatează frica de conflict militar pentru a demonstra incapacitatea Occidentului de a se proteja, ceea ce duce la o creștere a popularității unor lideri politici din țările NATO și Parteneriatul Estic, care promovează ideea de „coexistență pașnică” cu Rusia, termeni care, în esență, reprezintă capitularea.
Exemplul Georgiei
Un exemplu relevant în acest sens este reprezentat de alegerile parlamentare din Georgia din octombrie 2024. Partidul pro-rus Visul Georgian, care se află la conducere, a declarat deschis că votarea pentru partidele pro-occidentale va duce inevitabil la o invazie din partea Rusiei, folosind imagini cu orașe ucrainene distruse în campania sa electorală.
Operațiunile de influență ale Rusiei în Europa urmăresc să submineze credibilitatea SUA, NATO și UE, prezentându-le ca principalii responsabili pentru o posibilă escaladare militară. O parte semnificativă a forțelor politice pro-ruse din Europa susțin deschis reducerea participării la organizațiile internaționale de securitate pentru a preveni un conflict cu Rusia.
Deși este discutabil cât de mult au crescut partidele pro-ruse în Europa și dacă acestea au șanse reale de a obține puterea în statele membre influente, se subliniază că alegerile „nu sunt singura modalitate de a accede la putere”, conform ghidurilor de sabotaj ale Rusiei.
Crescând pregătirile pentru un război neconvențional
Recenta extindere a Centrului de pregătire specializată 161 GRU, cunoscut sub denumirea de Unitatea 29155, subliniază o cerere crescută din partea Kremlinului pentru instrumente de război neconvențional destinate utilizării împotriva țărilor occidentale. Această unitate s-a specializat în operațiuni de destabilizare politică și preluarea puterii prin forță, având activități anterioare documentate în Muntenegru, Moldova, Armenia și Spania.
Consolidarea capacităților unității, precum și recrutarea masivă a foștilor ofițeri de rang înalt din forțele armate și serviciile de informații ale statelor membre NATO, alături de colaborarea activă cu organizații extremiste cu diverse orientări ideologice, formează un arsenal de instrumente utilizabile pentru o varietate de operațiuni neconvenționale. Acestea pot varia de la revolte și acte de terorism, până la separatism armat și lovituri de stat.
Obiectivele acțiunilor de sabotaj
În plus, pregătirile pentru un conflict deschis cu Occidentul se manifestă nu doar în unitățile strategice, ci și în cadrul Spețnaz, forțele ruse pentru operațiuni speciale. Una dintre principalele sarcini ale acestora constă în realizarea de operațiuni de sabotaj pe teritoriul NATO, folosind chiar și infractori de rang inferior, care sunt adesea recrutați de la distanță pentru a îndeplini misiuni specifice.
Acțiunile de sabotaj au trei obiective esențiale. Pe lângă provocarea de daune directe, acestea vizează destabilizarea internă a Europei și subminarea încrederii în guvernele incapabile să contracareze eficient astfel de atacuri. De asemenea, se urmărește crearea de oportunități pentru distrugerea în masă a infrastructurii militare și civile în eventualitatea unei invazii militare ruse.
Moscova investește masiv în sprijinirea politicienilor din Europa care ar putea susține interesele Rusiei, în timp ce construiește rețele ce ar putea fi relevante doar în contextul unei invazii militare directe. Aceasta sugerează că Kremlinul nu consideră destabilizarea internă ca un obiectiv final, ci mai degrabă ca o condiție prealabilă pentru o posibilă agresiune militară.
Recent, un incident în care un cablu subacvatic de fibră optică a fost deteriorat în Marea Baltică a stârnit îngrijorări cu privire la faptul că Rusia ar putea dezvolta un nou tip de agresiune împotriva națiunilor europene, denumit „atacul ancorei”.
