Charlie Hebdo continuă să publice caricaturi cu Elon Musk
Săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a anunțat joi că va rămâne activ pe platforma X, alegând să nu renunțe la oportunitatea de a se exprima. Publicația va difuza caricaturi cu miliardarul american Elon Musk, care a fost acuzat de numeroase mass-media de promovarea dezinformării. Într-un comunicat trimis agenției AFP, se subliniază: „Elon Musk se mândrește cu apărarea libertății de exprimare. Charlie Hebdo profită din plin de acest aspect, difuzând caricaturi cu celebrul său șef.”
În total, au fost publicate trei serii de 19 desene în cel mai recent număr al Charlie Hebdo, acestea fiind traduse și în engleză. Prima serie de caricaturi este însoțită de un mesaj adresat lui Elon Musk: „Sperăm să vă placă ideea noastră de libertate de exprimare. Nu ezitați să ne spuneți ce desen preferați.”
Unul dintre desenele publicate îl arată pe miliardar ca fiind fericit că are un „creier transplantat” la capătul organului genital, având titlul „o idee genială pe minut”. Publicația, cunoscută pentru umorul său corrosiv, a marcat recent zece ani de la atacul islamist din 7 ianuarie 2015, care a afectat grav redacția sa. Recent, Charlie Hebdo a dedicat prima pagină a noului număr lui Elon Musk, care a fost numit de președintele ales al SUA, Donald Trump, la conducerea unui minister al „eficienței guvernamentale”. Coperta, intitulată „Elon Musk… Extrema dreaptă a viitorului” și semnată Riss, îl prezintă pe Musk ieșind, în stilul filmului „Alien”, din rămășițele lui Jean-Marie Le Pen, o figură emblematică a extremei drepte franceze, decedată pe 7 ianuarie.
De la preluarea platformei X (fostă Twitter) de către Elon Musk în 2022, aceasta a fost criticată de numeroase instituții media și utilizatori pentru răspândirea informațiilor false și lipsa resurselor destinate moderării conținutului. În ultimele săptămâni, au început să apară anunțuri privind plecarea de pe platformă, începând cu 20 ianuarie, data învestirii lui Donald Trump. Publicația franceză de investigații Mediapart a anunțat în decembrie că nu va mai utiliza rețeaua socială, descriind-o ca o „armă de dezinformare în masă”. Alte publicații, precum cotidianul britanic The Guardian și ziarul spaniol La Vanguardia, au încetat să publice conținut pe platformă în noiembrie, iar în Franța, publicațiile Ouest-France și Sud Ouest au luat aceeași decizie.