Mihai Leu, campionul nostru, onorat cu aplauze la Hunedoara în drumul său final
Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului mondial la box Mihai Leu a fost depus, miercuri seara, în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului Hunedoara. Cortegiul funerar a fost întâmpinat cu aplauze de sutele de hunedoreni care au dorit să aducă un ultim omagiu fostului sportiv.
Familia campionului și autoritățile locale au fost prezente la priveghiul oficiat de un sobor format din 10 preoți. Buchete mari de flori albe și coroane au fost depuse în jurul sicriului. Doru Gaita, fost senator și apropiat al sportivului, a declarat: „Am fost primul om care l-am felicitat după ce a cucerit titlul mondial. Era un om extraordinar, absolut senzațional. Un familist grozav, un om fantastic. E o mare emoție în oraș. E o pierdere imensă pentru fiecare dintre noi, pentru că a fost un om grozav.”
În sala unde a fost depus sicriul, au fost prezentate mănușile de box ale campionului. La slujba de priveghi au participat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, membri ai Consiliului Local, personalități din lumea sportului și culturii locale, precum și membrii echipei de fotbal Corvinul Hunedoara. Accesul în sală a fost liber, iar în fața Casei de cultură au rulat pe două ecrane de mari dimensiuni secvențe din activitatea campionului mondial la box.
Potrivit anunțului familiei, slujba de înmormântare este programată pentru vineri, 4 iulie, la ora 12:00. Mihai Leu va fi înmormântat în cimitirul Bisericii Schimbarea la Față, de pe strada Popa Șapcă. Mai mulți reprezentanți ai autorităților din județul Hunedoara au transmis, miercuri, mesaje de condoleanțe și au prezentat elogios activitatea sportivului Mihai Leu, decedat în urmă cu o zi din cauza unei boli grave, la vârsta de 56 de ani.