Moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen
La doar câteva luni de la începutul celui de-al doilea mandat de șefă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen se confruntă cu un vot de neîncredere. Comisia Europeană condusă de președinta von der Leyen va fi supusă în Parlamentul European (PE) unei moțiuni de cenzură săptămâna viitoare. Moțiunea a fost inițiată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea, din partea AUR, afiliat grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).
Textul moțiunii, de două pagini, acuză Comisia de lipsă de transparență, abuzuri și proastă gestionare a politicii pandemiei de COVID-19. Pentru a fi luată în dezbatere și supusă la vot, moțiunea avea nevoie de susținerea unei zecimi dintre membrii PE, adică cel puțin 72 de semnături.
Dacă moțiunea ar trece, actuala Comisie ar trebui să demisioneze în bloc, inclusiv președintele și cei 26 de comisari. Totuși, un astfel de scenariu este considerat improbabil, deoarece ar necesita o majoritate dublă de două treimi dintre voturile exprimate, reprezentând o majoritate din cele 720 de mandate din Parlamentul European. Aceasta ar însemna cel puțin 361 de voturi sau chiar 480, dacă toți eurodeputații ar fi prezenți și ar vota.
La alegerile din noiembrie anul trecut, Comisia condusă de Ursula von der Leyen a primit 370 dintre cele 688 de voturi exprimate.