Provocările fără precedent ale ayatollahului: Ali Khamenei în fața celei mai dificile încercări din 36 de ani de conducere a Iranului
Timp de aproape patru decenii, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a navigat prin disensiuni interne, crize economice și războaie. Cu toate acestea, atacurile fără precedent ale Israelului și Statelor Unite asupra Iranului reprezintă cea mai mare provocare de până acum. Decizia pe care o va lua în continuare va avea o importanță enormă pentru Iran și pentru restul Orientului Mijlociu, dar costul atacului este atât de mare încât opțiunile sale sunt puține. Aceasta este o încercare uriașă pentru un bărbat de 86 de ani, cu sănătatea în declin și fără un succesor desemnat.
Amploarea pagubelor provocate regimului lui Khamenei rămâne incertă, dar atacurile au lovit în inima puterii sale. Garda Revoluționară Islamică, o forță militară cheie care susține idealurile Revoluției Islamice, a suferit pierderea unei serii de comandanți experimentați. Instalațiile nucleare ale Iranului, unde se îmbogățea uraniu aproape de gradul de armament, au fost grav avariate, iar oamenii de știință cheie care conduceau programul au fost asasinați. Grupurile armate regionale ale lui Khamenei erau deja grav slăbite de atacurile israeliene, iar miliarde cheltuite pentru programul nuclear al regimului său au fost pierdute în 12 zile, o altă lovitură economică într-o perioadă marcată de sancțiuni și inflație galopantă.
Atacurile israeliene au fost atât de puternice încât Khamenei și-a ținut discursurile din timpul conflictului dintr-un loc secret, semnalizând îngrijorarea persistentă cu privire la siguranța sa. El nu s-a numărat printre sutele de mii de persoane care au participat la funeraliile naționale ale comandanților militari și oamenilor de știință nucleari asasinați. Cu câteva zile înainte de încetarea focului, liderul suprem a transmis un mesaj video provocator poporului iranian, afirmând că americanii nu vor fi mulțumiți decât cu capitularea totală a Iranului.
Un lider odată agil, care folosea manevre politice și economice pentru a asigura supraviețuirea regimului său, Khamenei guvernează acum un stat în declin și rigid. În contextul incertitudinii privind succesiunea sa, starea programului său nuclear și puterea grupurilor sale proxy, el se confruntă cu o alegere critică: să reconstruiască același regim sau să se deschidă într-un mod care ar putea amenința puterea sa.
De-a lungul decadelor, Khamenei s-a confruntat cu o serie neîncetată de provocări. Moștenind o națiune distrusă și izolată din cauza războiului cu Irakul în 1989, el a trebuit să resusciteze economia și societatea fracturate. A gestionat disensiunile interne și rivalitățile din cercurile clericale, făcând față presiunilor economice internaționale, păstrând în același timp idealurile revoluționare de suveranitate și independență. A impus o represiune internă dură pe fondul scăderii sprijinului public, în special în urma protestelor pentru drepturile femeilor și a celor din 2009 din cauza fraudelor electorale.
Grupurile iraniene exilate au înființat mijloace de informare în masă care difuzează propagandă împotriva regimului, iar agențiile de spionaj israeliene s-au infiltrat profund în Iran, asasinând oameni de știință din domeniul nuclear și lansând atacuri cibernetice împotriva infrastructurii iraniene. Totuși, niciodată până acum țara sa nu a fost lovită de cea mai puternică armată din lume, iar un președinte american nu a vorbit despre posibila sa asasinare.
Principalele pârghii externe ale lui Khamenei – un program nuclear avansat și o rețea de grupuri proxy care înconjoară Israelul – sunt acum paralizate. Deși Khamenei rămâne cea mai puternică figură din Iran, susținut de o bază loială și instituții create pentru a-i proteja autoritatea, atacurile recente pun regimul în fața unor provocări profunde. Potrivit lui Ali Vaez, directorul Proiectului Iran al International Crisis Group, regimul trăiește pentru a lupta în continuare, dar este slăbit.
În mijlocul haosului, regimul iranian trebuie să abordeze acum probleme interne și externe, ceea ce necesită o „regândire mai fundamentală” decât cea pe care Khamenei este dispus să o ia în considerare. În fața unei presiuni fără precedent, Khamenei ar putea considera militarizarea programului nuclear al Iranului ca fiind cea mai bună formă de protecție, în contextul în care Parlamentul a semnalat intenția sa de a suspenda cooperarea cu agenția de control nuclear a Națiunilor Unite.
Dezvoltarea unei bombe nucleare ar reprezenta o schimbare majoră în poziția publică a Iranului, care a insistat întotdeauna că programul său este pașnic. Khamenei ar putea profita de ocazia oferită de rara unitate din Iran împotriva atacurilor Israelului pentru a introduce noi reforme, însă conservatorismul său ar putea exclude acceptarea unei regiuni vecine în curs de încălzire și urmărirea unui nou acord cu Washingtonul.
Neîncrederea lui Khamenei față de Occident, adâncită de abrogarea unilaterală a tratatului nuclear de către Trump, lasă incertitudine cu privire la viitoarele negocieri. Într-o încercare de a readuce Teheranul la masa negocierilor, administrația Trump a discutat posibilitatea de a ajuta Iranul să acceseze resurse financiare și să relaxeze sancțiunile, dar mesajele publice ale lui Trump ar putea compromite negocierile. Khamenei, în ultimul său discurs, a proiectat o imagine de rezistență, semnalizând că acțiunea militară nu poate distruge republica sa, afectată, dar încă fortificată, în fața provocărilor curente.
