Solstițiul de vară 2025: Începutul verii astronomice
Solstițiul de vară marchează debutul verii astronomice în emisfera nordică și reprezintă ziua cu cea mai lungă durată de lumină naturală din an. În anul 2025, acest fenomen se va desfășura pe 21 iunie, la ora 05:42, conform orei din România, când ziua va avea o durată de aproximativ 15 ore și 32 de minute. După acest moment, durata zilei va începe să scadă, iar a nopții să crească, continuând astfel timp de șase luni, până la solstițiul de iarnă, care va avea loc pe 21 decembrie.
Definiția solstițiului de vară în astronomie
În astronomie, solstițiile sunt momentele din an când declinația Soarelui atinge valori extreme: maximă pozitivă la solstițiul de vară și maximă negativă la solstițiul de iarnă. Aceste poziții corespund unghiurilor maxime și minime pe care razele solare le formează cu orizontul în timpul amiezii. Fenomenul este influențat de înclinarea axei de rotație a Pământului față de planul orbitei sale, cunoscut sub numele de ecliptică.
În momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la o distanță unghiulară de 23° 27′ nord față de ecuatorul ceresc, urmând o mișcare diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, denumit tropicul Racului. „Denumirea de solstițiu provine de la schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. La această dată, Soarele atinge culminația la 67° 52′ deasupra orizontului, ceea ce determină cea mai mare durată anuală a zilei, de 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea are o durată de doar 8 ore și 28 de minute,” explică specialiștii în astronomie.
Detalii despre solstițiul de vară 2025
Solstițiul de vară reprezintă momentul în care axa de rotație a Pământului este înclinată maxim spre Soare, ceea ce conduce la cea mai mare durată a luminii naturale într-o zi. Astfel, ziua de 21 iunie va beneficia de aproximativ 15 ore și 32 de minute de lumină solară, înregistrând cea mai înaltă poziție a Soarelui pe cer la amiază.
Semnificația termenului „solstițiu”
Cuvântul „solstițiu” provine din latinescul „solstitium”, compus din „sol”, care înseamnă „soare”, și „stitium”, derivat din verbul „sisto”, ce înseamnă „a opri” sau „a rămâne constant”. Astfel, solstițiul poate fi interpretat ca „Soarele stă” sau „Soare nemișcat”. Acest termen are o etimologie dublă, având rădăcini și în limba franceză, sub forma „solstice”.
În fiecare an, se produc două solstiții: unul în iunie, solstițiul de vară, și altul în decembrie, solstițiul de iarnă. Primul marchează începutul verii astronomice, iar al doilea indică cea mai lungă zi în emisfera sudică și cea mai scurtă zi în emisfera nordică. Astfel, în timp ce în emisfera nordică se celebrează solstițiul de iarnă, în emisfera sudică are loc solstițiul de vară, și invers.
