Curtea de Apel Cluj-Napoca suspendă proiectul hidroenergetic Răstolița
Curtea de Apel Cluj-Napoca a decis, miercuri, suspendarea acordului de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstolița, un proiect care a fost realizat în proporție de peste 90% și care urma să fie pus în funcțiune în luna noiembrie a acestui an. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Astăzi, Curtea de Apel Cluj-Napoca a decis suspendarea acordului de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstolița. Proiectul este aproape finalizat și se află pe drumul cel bun pentru a fi operațional în noiembrie anul acesta. Ar fi fost prima hidrocentrală finalizată după trei decenii, având în vedere că investiția a fost demarată înainte de 1990. Deși am avut câștig de cauză anterior, regretăm decizia instanței de apel. Aceasta este o hotărâre «temporară», deoarece urmează să fie judecată anularea acordului de mediu pe 24 iunie. Suntem încrezători că putem câștiga, ceea ce ar permite deblocarea acestui proiect strategic”, a subliniat Burduja pe rețelele de socializare.
Ministrul a menționat, de asemenea, că, între anii 2019 și 2024, Hidroelectrica a înregistrat pierderi anuale de 317.140 MWh din cauza blocajelor generate de litigii inițiate de mai multe asociații de mediu, printre care Declic și Bankwatch. Această pierdere totalizează aproximativ 190 milioane euro pentru Hidroelectrica și 253 milioane euro pentru statul român, care a fost nevoit să compenseze prin importuri costisitoare de energie. În total, pierderea estimată se ridică la 443 milioane euro.
Burduja a subliniat că valoarea investiției în hidrocentrala Răstolița este de 11.771.666.000 lei, sumă ce ar putea deveni prejudiciu pentru fiecare român dacă proiectul nu se finalizează. El a adăugat că pe 24 iunie va avea loc judecata fondului cauzei, unde se va demonstra legalitatea acordului de mediu, așa cum a fost confirmat în procesul anterior câștigat.
„Mesajul meu este clar: NU vom ceda în fața acestor obstacole. Este doar o chestiune de timp pierdut pentru toți românii. Lupta continuă până la capăt. România are dreptul să-și valorifice resursele pentru a asigura independența energetică și prosperitatea cetățenilor săi, fără a depinde de influențele externe. Suntem dedicați acestei cauze pentru fiecare român care merită un viitor mai sigur și cu facturi mai mici”, a conchis ministrul Energiei.