Redirecționarea apelor siberiene prin explozive nucleare – un proiect îndrăzneț al Uniunii Sovietice
În anii ’70, Uniunea Sovietică a inițiat un plan ambițios prin utilizarea dispozitivelor nucleare pentru a redirecționa cursul apelor din râurile siberiene, care în mod normal se varsă în Oceanul Arctic, direcționându-le spre Asia Centrală. Deși această inițiativă s-a dovedit a fi un eșec major, după 50 de ani de la primele „explozii nucleare pașnice”, conceptul ar putea fi revizitat.
Lacul Nuclear: o destinație interzisă
Situat la vest de Munții Ural, Lacul Nuclear oferă priveliști spectaculoase, dar este o zonă de care puțini îndrăznesc să se apropie. Accesul se face doar pe căile navigabile ale râurilor Kolva și Vișerka, pornind din orășelul Nîrob, un loc istoric unde, în trecut, țarii ruși își exilau adversarii politici. Pe drumul spre lac, călătorii întâlnesc semne de avertizare ce indică intrarea într-o „zonă cu pericol de iradiere”, interzicând construcțiile și forajele în acea zonă.
Experiența vizitatorilor
Andrei Fadeev, un blogger din orașul Perm, a reușit să viziteze Lacul Nuclear într-o zi însorită din vara anului 2024. El descrie apa ca fiind transparentă și menționează că atmosfera nu părea să inspire teamă. „Cred că taigaua nordică a repus stăpânire asupra locului”, a adăugat el. Cu toate acestea, dozimetrul său a semnalat existența unor zone în jurul lacului cu niveluri de radiații mai mari decât cele normale.
Originea Lacului Nuclear
Lacul Nuclear s-a format pe 23 februarie 1971, în urma detonării simultane a trei dispozitive nucleare îngropate la o adâncime de 127 de metri. Fiecare explozie avea o putere echivalentă cu aproximativ 15 kilotone TNT, similară cu cea a bombei atomice detonată asupra orașului Hiroshima în 1945. Această operațiune, denumită „Taiga”, a fost parte dintr-un program sovietic de „explozii nucleare pașnice” care a durat două decenii.
În cadrul acestui program, au avut loc 124 de explozii nucleare, inclusiv testul nuclear Ciagan, care a dus la formarea unui alt lac în Kazahstanul de astăzi. Exploziile din Siberia aveau scopul de a facilita excavarea unui canal uriaș pentru a conecta râul Peciora de Kama, un afluent al Volgăi, cu scopul de a redirecționa o parte din apa care curge în mod normal spre Oceanul Arctic, în direcția regiunilor mai dens populate din Asia Centrală și sudul Rusiei.
Planuri grandioase de redirecționare a cursurilor de apă
Acest proiect se înscria în cadrul unui set mai amplu de planuri complexe pentru a inversa cursul mai multor râuri din Rusia, incluzând mii de kilometri de canale și rezervoare interconectate. Deși eforturile sovietice nu au avut succes, viziunea de a transforma peisajul hidrografic al regiunii a lăsat o amprentă semnificativă asupra istoriei ingineriei de mediu.
Un proiect controversat de redirecționare a apelor în Uniunea Sovietică
În ultimele decenii, un experiment ascuns a fost realizat folosind un explozibil cu fisiune redusă, destinat să minimizeze fragmentele atomice rezultate. Aceste explozii au fost detectate chiar și din țări îndepărtate, precum Suedia și Statele Unite, care au formulat plângeri oficiale acuzând Moscova de încălcarea Tratatului de interzicere parțială a testelor nucleare semnat pe 5 august 1963 la Moscova.
Lacul Nuclear: o relicvă a ambițiilor sovietice
Lacul Nuclear, aproape uitat, a devenit o atracție turistică, dar reprezintă și o amintire a unuia dintre ultimele megaproiecte ale Uniunii Sovietice. Eforturile depuse de Kremlin pentru a realiza acest proiect au fost remarcabile. Ideea de a redirecționa ape din râurile rusești către nord a apărut cu un secol înainte de testele nucleare, având ca scop principal inundarea zonelor joase dintre Marea Aral și Marea Caspică.
În perioada sovietică, oficialii sperau că astfel de inițiative vor salva Marea Aral, care s-a redus dramatic din cauza exploatării excesive a afluenților săi pentru agricultură. Conducătorii Rusiei considerau că „acest flux uriaș de apă înspre Oceanul Arctic nu avea nicio utilitate”, a explicat un specialist în politicile de mediu ale Uniunii Sovietice.
Proiectul de inversare a cursului râurilor
În anii ’70 și începutul anilor ’80, URSS a ajuns în stadiul cel mai avansat al proiectului de „inversare a cursului râurilor”. În această perioadă, s-au investit sute de milioane de ruble, iar aproape 200 de institute de cercetare și organizații de producție științifică au contribuit la implementarea sa. Se estimează că aproximativ 68.000 de persoane au fost implicate în total în acest proiect ambițios.
Sovieticii s-au inspirat din proiecte istorice precum apeductele romane, crezând că prin redirecționarea masivă a apelor din râurile siberiene pot salva nu doar Marea Aral, ci și Marea Caspică și Marea Azov, care se confruntau la acea vreme cu probleme similare.
Detalii despre canalul propus
Pe lângă râul Volga, proiectul de inversare a cursului râurilor includea și râurile Ob și Irtiș. Era planificat un canal de 1.500 de kilometri, care urma să fie construit folosind sute de „explozii nucleare pașnice”, prin care până la 10% din apa din aceste bazine ar fi fost redirecționată către Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan. Partidul Comunist anticipa că apa din râurile siberiene va ajunge în Asia Centrală pentru prima dată în 1985, cu finalizarea întregului proiect prevăzut până în anul 2000.
Critici și opoziție
Proiectul a stârnit critici din partea numeroșilor experți și cercetători. La începutul anilor ’80, opoziția față de planurile oficialilor sovietici s-a transformat într-o campanie publică neobișnuită pentru spațiul sovietic, adesea caracterizat prin restricții severe. S-au redactat eseuri, scrisori, romane și poeme care abordau nebunia acestui proiect.
Impactul proiectului de redirecționare a apelor în Siberia
Proiectul de redirecționare a apelor din Siberia către sud riscă să afecteze habitate naturale unice și să genereze schimbări climatice extrem de grave. Un moment cheie în acest context a fost dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986, care nu doar că a consumat resurse considerabile, dar a și amplificat preocupările legate de mediul înconjurător.
Decizia lui Mihail Gorbaciov
La doar patru luni după explozia reactorului numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl, premierul sovietic Mihail Gorbaciov a decis anularea proiectului de inversare a cursului râurilor. Istoricul Weiner subliniază că, deși proiectul era pregătit pentru implementare, dificultățile financiare cu care se confrunta Uniunea Sovietică la acea vreme, cauzate de scăderea prețului petrolului, l-au împiedicat să fie dus la îndeplinire.
Reîntoarcerea ideii
Cu toate acestea, conceptul nu a dispărut complet. În 2008, primarul Moscovei, Iuri Lujkov, a publicat o carte intitulată „Apă și Pace”, în care propunea redirecționarea cursului râurilor siberiene către Asia Centrală. Recent, în februarie anul acesta, doi cercetători ruși au publicat un articol în Nezavisimaia Gazeta, argumentând că progresele științifice din ultimele decenii fac acest proiect mult mai realizabil. Aceștia au menționat că inițiativa s-ar alinia cu noua doctrină geopolitică a Moscovei, care s-a orientat mai mult spre Est în urma deteriorării relațiilor cu Vestul, în contextul invaziei din Ucraina.
Perspectivele viitoare
„Proiectul nu va dispărea. Rusia este un imperiu al resurselor care supraviețuiește prin vânzarea acestora”, a declarat istoricul american Paul Josephson, expert în istoria Rusiei și a Uniunii Sovietice. El a adăugat că este logic ca Rusia să colaboreze cu China pentru a transfera apă din Siberia în regiunile agricole din nordul Chinei.
