Nicuşor Dan: Jurământul ar putea fi depus luni
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a anunţat că este posibil ca jurământul să fie depus în faţa Parlamentului lunea viitoare, în funcţie de validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale de către Curtea Constituţională, programată pentru joi. „Dacă nu apar situaţii neprevăzute, Curtea Constituţională va avea o şedinţă joi, la amiază, pentru a valida alegerile, iar jurământul ar putea fi depus foarte probabil luni, tot la amiază”, a declarat Nicuşor Dan într-un interviu la B1 TV.
Prima vizită externă planificată
Nicuşor Dan a menţionat că prima sa vizită externă ar putea avea loc la Bruxelles. „Chişinău, Bruxelles sau Washington. Cel mai probabil, Bruxelles”, a afirmat el.
Consilieri în domeniul politicii externe
Preşedintele ales a indicat câţiva posibili consilieri pe care îi are în vedere pentru politica externă, printre care se numără Valentin Naumescu, Corneliu Bjola şi Iulian Fota. „Am colaborat cu oameni care m-au ajutat să-mi conturez viziunea asupra politicii externe. În măsura în care îşi doresc să se implice, îi voi primi cu plăcere”, a explicat Nicuşor Dan.
Clarificarea responsabilităţilor pentru alegerile din noiembrie
Nicuşor Dan a subliniat că unul dintre obiectivele sale va fi clarificarea responsabilităţilor legate de desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024. „Ce s-a întâmplat la alegerile din noiembrie a fost un eşec, iar ca preşedinte, îmi doresc să elucidăm rapid şi temeinic această situaţie. Nu este normal ca, la şase luni de la alegeri, să aflăm doar că un om de afaceri a donat un milion de euro unor influenceri. Voi face tot posibilul să clarific responsabilităţile legate de alegerile din noiembrie”, a declarat el.