Dispariția Camerei de Chihlimbar
Camera de Chihlimbar, o capodoperă împodobită cu pietre prețioase, a dispărut spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această dispariție, denumită „cea de-a opta minune a lumii”, a devenit unul dintre cele mai mari mistere ale epocii moderne. Recent, o reconstituire la scară reală a fost deschisă în nord-estul Poloniei, în apropierea locului unde cercetătorii cred că a fost ascunsă de naziști.
Reconstituirea Camerei de Chihlimbar
Construirea acestei replici a durat trei ani, iar dimensiunile sale sunt de 10 metri pe 10 metri. Reproducerea a fost realizată folosind materiale de arhivă, fotografii, și un model al singurei alte copii existente în lume, care se află la Muzeul de Stat Tsarskoie Selo din Rusia, în apropierea orașului Sankt Petersburg. Spre deosebire de valoarea estimată a originalului, care este de aproximativ 500 de milioane de dolari, replica din Mamerki a fost creată cu un buget mult mai mic, utilizând tehnologia de imprimare 3D și meșteșugari polonezi talentați. Deși costurile au fost relativ modeste, rezultatele sunt remarcabile. Bartek Plebanczyk, reprezentant al Muzeului Mamerki, a declarat: „Tehnologia ne-a permis să creăm o copie foarte bună. Doar de aproape se poate observa că versiunea noastră nu conține chihlimbar.”
Istoria Camerei de Chihlimbar
Camera de Chihlimbar a fost comandată la începutul secolului al XVIII-lea de regele Prusiei, Frederic I de Hohenzollern, care își dorea un birou elegant în Palatul Charlottenburg. Sculptorul și arhitectul Andreas Schlüter a fost însărcinat să realizeze acest proiect, inspirându-se din viziunile regale. Conceptul final al camerei, cu panouri de chihlimbar, a fost adus la viață de meșterul danez Gottfried Wolfram.
Contrar așteptărilor, camera nu a fost instalată în Charlottenburg, ci a fost adusă la etajul al treilea al Palatului Orașului Berlin. Acolo a rămas până în 1716, când Petru cel Mare al Rusiei a vizitat palatul și a primit-o ca dar de la regele Prusiei, Frederic Wilhelm I, pentru a întări alianța lor împotriva Suediei. După ce a fost împachetată în 18 lăzi, a fost transportată în Rusia și instalată în Casa de Iarnă din Sankt Petersburg, înainte de a fi mutată în 1755 la Tsarskoie Selo, la cererea țarinei Elisabeta.
La ordinul Elisabetei, Camera de Chihlimbar a fost extinsă pentru a se adapta unui spațiu mai mare, iar designerul italian Francesco Bartolomeo Rastrelli a fost angajat pentru a-i spori fastul. În anii următori, au fost adăugate numeroase comori, inclusiv finisaje din foiță de aur, mozaicuri din onix și acate, oglinzi venețiene, statuete aurite de heruvimi și pietre semiprețioase. Toate acestea contribuiau la strălucirea emise de cele șase tone de chihlimbar care acopereau suprafețele camerei, făcând-o atât de legendară încât a fost denumită „a opta minune a lumii”.
Impactul Războiului asupra Camerei
Germanii erau conștienți de reputația acestei camere. Pe 22 iunie 1941, Adolf Hitler a inițiat Operațiunea Barbarossa, mobilizând peste trei milioane de soldați germani în Uniunea Sovietică. Această invazie a dus la prăduirea a mii de opere de artă, inclusiv a Camerei de Chihlimbar.
Destinul Camerei de Chihlimbar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Chihlimbarul, despre care naziștii credeau că a fost creat de germani, a devenit un obiectiv valoros în timpul avansării trupelor către Tsarskoie Selo. Personalul de la palat a încercat să demonteze și să ascundă această cameră deosebită. Atunci când pereții din chihlimbar uscat au început să se sfărâme, oamenii au încercat să îi acopere cu hârtie subțire, însă aceasta nu a putut să-i păcălească pe naziști. Aceștia, mult mai îndemânatici, au desfăcut Salonul bucată cu bucată în mai puțin de 36 de ore, l-au împachetat și l-au trimis către Königsberg, Germania.
Odată ajuns acolo, chihlimbarul a fost instalat în castelul-muzeu de pe Coasta Baltică, unde părea să fie în siguranță, datorită expertizei lui Alfred Rohde, directorul muzeului, specializat în chihlimbar. La sfârșitul anului 1943, în anticiparea sfârșitului războiului, Rohde a fost sfătuit să strângă panourile camerei. În luna august a anului următor, castelul a fost bombardat în urma raidurilor Aliaților, iar astfel s-a pierdut orice urmă a Camerei de Chihlimbar.
Locația misterioasă
Muzeul din Mamerki este considerat un loc potrivit pentru reconstituirea Camerei de Chihlimbar, având în vedere că complexul de buncăre naziste din zonă a fost mult timp considerat o posibilă ascunzătoare. Situat la mică distanță de Kaliningrad și aproape de cartierul general al lui Hitler, Wolf’s Lair, Mamerki a servit timp de peste doi ani ca sediu al Comandamentului Suprem al Forțelor Terestre Germane (OKH). Acest vast complex de buncăre, ce se întindea pe aproximativ 250 de hectare, adăpostea până la 1.500 de soldați, inclusiv zeci de generali și ofițeri de rang înalt.
Bartek Plebańczyk subliniază că, având în vedere distanța față de Königsberg, Mamerki ar fi fost locul ideal pentru evacuarea rapidă a comorilor. Buncărele din această zonă erau de ultimă generație, iar expertiza inginerilor și a muncitorilor de la fața locului ar fi fost extrem de valoroasă pentru oricine dorea să ascundă obiecte de mare preț.
Explorări și speculații
Numerose explorări au fost efectuate pentru a descoperi Camera de Chihlimbar, însă fără succes. Cea mai recentă, din anul 2023, a fost provocată de descoperirea unei linii de cale ferată, stârnind speculații că aceasta ar putea conduce la locația camerei. Totuși, Mamerki nu este singurul loc considerat ca fiind ascunzătoare. Există zvonuri persistente că Camera de Chihlimbar ar fi fost ascunsă într-unul dintre numeroasele tuneluri secrete săpate sub Munții Bufnițelor din sud-vestul Poloniei, iar alții afirmă că ar fi fost scufundată în Marea Baltică după ce a fost evacuată pe mare.
Se spune de mult timp că vasul MV Wilhelm Gustloff, care s-a scufundat în 1945 cu aproximativ 10.000 de persoane la bord, transporta Camera de Chihlimbar. În 2020, o altă epavă, Karlsruhe, a fost sugerată ca posibilă locație, însă a dezamăgit istoricii. Deși este puțin probabil ca soarta Camerei de Chihlimbar să fie clarificată în curând, unii rămân convinși că aceasta a fost distrusă în timpul devastării orașului Königsberg.
