Jaful secolului în Marea Britanie
În anii ’60, Marea Britanie a fost zguduită de un jaf memorabil asupra trenului poștal care circula pe ruta Glasgow-Londra. Incidentul, denumit ulterior „jaful secolului”, a impresionat națiunea nu doar prin curajul hoților, ci și prin suma colosală de bani furată. Deși majoritatea suspecților au fost capturați și condamnați, o mare parte din banii furați nu a fost niciodată recuperată.
Detalii despre jaful din 8 august 1963
Pe 8 august 1963, un grup format din 15 bărbați a orchestrat unul dintre cele mai îndrăznețe jafuri din istoria Marii Britanii. Banda a oprit un tren de noapte al Royal Mail care se deplasa între Glasgow și Londra, reușind să sustragă 2,6 milioane de lire sterline în bancnote aflate în circulație – o sumă record pentru acea perioadă, echivalentă cu aproximativ 50 de milioane de lire sterline astăzi.
Jaful a fost minutios planificat, iar cei 15 membri ai bandelor de infractori din Londra au acționat împreună, fiecare având un rol bine definit în desfășurarea operațiunii. Reginald Abbiss, un tânăr reporter de la acea vreme, a declarat: „Erau considerați elita lumii interlope. Era nevoie de un anumit talent și îndrăzneală, precum și de abilități speciale pentru a duce la bun sfârșit un jaf de o asemenea amploare.”
Executarea planului
În ciuda faptului că în tren se aflau peste 70 de angajați ai Royal Mail, majoritatea se ocupau cu sortarea scrisorilor în vagoanele din spate. Hoții și-au concentrat atenția asupra celor două vagoane din apropierea locomotivei, unde erau depozitate cele mai valoroase pachete.
Jaful a avut loc la puțin timp după ora 3:00 dimineața. Primul pas al hoților a fost tăierea liniilor telefonice pentru a împiedica darea de alarmă. Apoi, au intervenit asupra semnalelor feroviare, asigurându-se că acestea rămân blocate pe culoarea roșie. „Au acoperit lumina verde cu o mănușă și au legat o baterie ieftină la lumina roșie, ceea ce a dus la încetinirea trenului,” a explicat Abbiss.
Când mecanicul de locomotivă, Jack Mills, a observat lumina roșie, a oprit trenul. Asistentul său, David Whitby, a coborât pentru a verifica problema. În acel moment, a fost atacat de mai mulți bărbați mascați care purtau combinezoane. Un alt membru al bandei a urcat în tren pentru a-l imobiliza pe Mills. Când acesta a încercat să reziste, a fost lovit în cap cu un baston, rămânând inconștient. Această agresiune a avut consecințe grave pentru hoți, având în vedere că pedeapsa lor a fost mai severă din cauza acestei acțiuni violente, iar judecătorii au fost mai puțin indulgenți.
Consecințele jafului
Deși o parte dintre hoți au fost capturați, o mare parte din bani au rămas dispăruți, iar jaful a rămas un subiect de discuție și fascinatie în Marea Britanie. Această operațiune audace continuă să fie studiată și discutată, reprezentând un exemplu remarcabil de criminalitate organizată.
Jaful din 1963: O Operațiune Meticuloasă
În 1963, un jaf de proporții a avut loc în Marea Britanie, implicând o bandă de infractori bine organizată. Printre principalii orchestratori ai acestui plan se numără Roger Cordrey, expert în electronică, Charles Wilson, cunoscut ca „trezorierul”, și Bruce Reynolds, creierul întregii operațiuni. Alături de ei, Leonard Field, Ronald Edwards și Ronnie Biggs au contribuit la desfășurarea acestui act infracțional.
Informațiile esențiale pentru jaful planificat au fost obținute de la o sursă din interiorul sistemului, care a dezvăluit detalii despre bancnotele și pachetele valoroase transportate în primele două vagoane ale trenului. Jaful a fost programat să aibă loc imediat după prima zi de luni din august, o sărbătoare națională, ceea ce a făcut ca suma transportată să fie considerabil mai mare decât în mod obișnuit.
Execuția Jafului
În ciuda absenței polițiștilor la bordul trenului, peste 70 de angajați ai poștei erau prezenți, majoritatea ocupându-se cu sortarea corespondenței în vagoanele din spate. Bandiții au reușit să decupleze primele două vagoane de restul trenului și să le transporte către un alt loc pentru descărcare. Totuși, persoana responsabilă de conducerea locomotivei nu a reușit să o repornească, iar hoții au recurs la amenințări pentru a-l determina pe Mills, care era rănit, să le obey ordinele.
Hoții au ordonat lui Mills să oprească trenul pe Podul Bridego, aproape de Leighton Buzzard, situat la nord-vest de Londra. După comiterea jafului, hoții s-au retras într-o fermă, Leatherslade, unde amprentele lăsate au ajutat poliția să îi identifice pe majoritatea suspecților implicați.
Capturarea Infractorilor
În doar 15 minute, hoții au reușit să descarce 120 de saci cu aproximativ două tone și jumătate de bancnote în două vehicule Land Rover parcate în apropiere. În săptămânile următoare, întreaga țară a fost captivată de detaliile legate de căutarea bandiților. Chiar dacă planurile au fost bine concepute, majoritatea infractorilor au fost capturați în decurs de un an de la incident.
Fostul detectiv Malcolm Fewtrell, care a condus investigațiile, a declarat: „Misiunea a fost foarte bine plănuită, dar în practică a fost un dezastru. Evident, că nu au fost atât de deștepți precum s-au crezut”. Sentințele pronunțate de judecătorul Edmund Davies au totalizat 307 ani de închisoare, ceea ce a provocat o „undă de șoc” în sala de judecată, având în vedere severitatea pedepselor, în special în contextul în care nimeni nu a fost ucis și nu au fost folosite arme de foc.
Impactul Asupra Infractorilor
Unii dintre hoți au afirmat ulterior, în interviuri, că au considerat că pedepsele primite au fost excesive, considerând că și-au adus rușine guvernului britanic, poștei și Căilor Ferate Britanice. Autoritățile s-au simțit prinse „cu nădragii în vine”, o reacție care a reflectat impactul emoțional generat de acest jaf spectaculos.
Notorietatea acestor infractori a crescut considerabil, iar jaful din 1963 a rămas un subiect de interes și discuție în istoria criminală a Marii Britanii.
Evaziuni spectaculoase după jaful din 1963
După ce au primit pedepsele, doi dintre infractorii implicați în jaful din 1963 au reușit să evadeze în mod spectaculos din închisoare. Charles Wilson, responsabil cu finanțele grupului, a reușit să scape după doar patru luni de la finalizarea procesului. Cu toate acestea, el a fost prins în Canada patru ani mai târziu și a fost condamnat să petreacă încă 10 ani în spatele gratiilor.
Ronnie Biggs, un alt nume cunoscut din acest caz, a evadat din închisoarea Wandsworth din Londra la 15 luni după ce a fost condamnat. Folosind o scară improvizată din frânghii, el a reușit să își câștige libertatea. Ulterior, Biggs a optat pentru mai multe intervenții chirurgicale estetice și a trăit în diverse țări, inclusiv Spania, Australia și Brazilia, reușind să evite autoritățile timp de aproape 40 de ani. Deși a avut un rol minor în planificarea jafului, devenind cunoscut mai ales pentru evaziune, Biggs s-a întors de bună voie în Marea Britanie în 2001 pentru a primi tratamente medicale, unde și-a ispășit restul pedepsei.
Alte destine ale participanților la jaf
Bruce Reynolds, considerat creierul operațiunii, a reușit să trăiască liber timp de cinci ani înainte de a fi arestat și adus înapoi în Anglia. Condamnat la 25 de ani de închisoare, Reynolds a fost eliberat după 10 ani. Fiul său, Nick, care a crescut alături de el în Mexic și Canada, a devenit ulterior membru al trupei Alabama 3, cunoscută pentru melodia tematică a serialului „The Sopranos”.
Ronald „Buster” Edwards a fugit în Mexic imediat după comiterea jafului, dar s-a predat în 1966, fiind eliberat după nouă ani de detenție. James White a fost prins în Kent și a fost condamnat la închisoare la trei ani după jaf, fiind eliberat în 1975.
Consecințe și recuperarea banilor
În ciuda pedepselor severe, niciunul dintre infractori nu a stat mai mult de 13 ani în închisoare. Totuși, unii dintre ei au ajuns din nou în spatele gratiilor pentru alte infracțiuni comise ulterior. În plus, cea mai mare parte din banii furați nu a fost niciodată recuperată, în ciuda recompensei de 10% din valoarea jafului oferite de poliție în 1964 pentru informații care ar fi dus la recuperarea acestora.
