Critici ale lui Lavrov la adresa Uniunii Europene
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a lansat atacuri dure împotriva liderilor politici din Uniunea Europeană, în contextul unei apropieri între Kremlin și noua administrație de la Washington, conform informațiilor transmise de DPA. Lavrov a menționat figuri proeminente precum Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe, și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, subliniind „declinul” UE.
„Acești politicieni nu au avut în vedere interesele alegătorilor lor, prioritizând dorința de a sancționa Rusia în detrimentul bunăstării cetățenilor lor”, a afirmat Lavrov, într-o declarație făcută în cadrul unei întâlniri a miniștrilor de externe din Comunitatea Statelor Independente (CSI), desfășurată în orașul kazah Almatî.
Aprecierea administrației Trump
În contrast cu critica la adresa Europei, Lavrov a exprimat un respect deosebit față de administrația condusă de președintele Donald Trump. El a subliniat că interacțiunile cu oficialii americani au demonstrat o înțelegere comună a importanței dialogului, având în vedere protejarea intereselor naționale ale ambelor părți. „Spre deosebire de Europa, inclusiv Marea Britanie, care ignoră complet cauzele conflictului actual, Statele Unite manifestă o dorință de a aborda problemele fundamentale”, a adăugat Lavrov.
Contextul conflictului din Ucraina
Rusia a început o invazie pe scară largă în Ucraina acum peste trei ani. În această perioadă, aliații occidentali au sprijinit militar Ucraina, ajutând-o să facă față invaziei ruse, care a provocat pierderi semnificative de vieți omenești de ambele părți. Eforturile de negociere pentru încheierea războiului au fost reluate cu mai multă intensitate după preluarea mandatului de către Donald Trump în ianuarie, conform DPA.
Discuțiile dintre SUA și Rusia au lăsat aliații europeni în afara procesului, ceea ce a ridicat temeri cu privire la posibilitatea ca Washingtonul să negocieze un acord favorabil Moscovei. Analiștii europeni subliniază că, în timp ce între Ucraina și SUA există un ocean, impactul războiului inițiat de Rusia se resimte în mod direct pe continentul european, generând îngrijorări cu privire la viitorul regiunii în cazul unei victorii a unui stat agresor.
Motivațiile Kremlinului
Printre motivele invocate de Moscova pentru declanșarea conflictului se numără protejarea rusofonilor din Donbas, o zonă minieră ce include regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Conform datelor furnizate de ONU, în anul 2021, înainte de invazia pe scară largă, în regiunile Donețk și Lugansk, unde exista un armistițiu fragil între rebelii separatiști proruși și armata ucraineană, au fost înregistrate 36 de decese civile, majoritatea cauzate de mine și manipularea necorespunzătoare a munițiilor neexplodate.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie 2024, cel puțin 12.737 de civili ucraineni au fost uciși, iar alte 29.768 au fost răniți, cu un bilanț real mult mai mare, conform datelor ONU. O altă justificare oferită de Kremlin pentru acțiunile sale este „revolta populară din Maidan”, care a contestat regimul președintelui prorus Viktor Ianukovici, mișcare pe care Rusia o califică drept o „lovitură de stat” susținută de Occident.
Protestele din Ucraina: O luptă împotriva corupției și a influenței rusești
În stradă, oamenii nu se mobilizau doar pentru a protesta împotriva deciziei lui Ianukovici de a nu semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană, sub presiunea Moscovei, ci și pentru a combate corupția care a proliferat în timpul regimului său. Această nemulțumire a fost un catalizator important pentru mișcările de protest din Ucraina.
Perspectivele Kremlinului asupra extinderii NATO
Analiștii, precum Ruslan Bortnik, subliniază că, deși Kremlinul acuză NATO de extinderea sa spre Est după încheierea Războiului Rece, nu își pune întrebări legate de motivele pentru care fostele republici sovietice și țările din fostul lagăr socialist au dorit să adere la Alianța Nord-Atlantică imediat după căderea comunismului. Această alegere reflectă o căutare a unei noi orientări și securități în contextul geopolitic post-comunist.
Oportunități ratate pentru Rusia
Bortnik sugerează că, dacă Rusia ar fi dorit să își construiască o influență pozitivă în regiune, ar fi putut să devină, începând din 1991, un pol de atracție pentru fostele republici. În schimb, a ales să devină o „sperietoare” pentru vecinii săi, ceea ce a contribuit la distanțarea acestora. Această dinamică complexă evidențiază provocările cu care se confruntă Rusia în relațiile sale cu fostele state sovietice.
