Căpițele de fân – simbol al tradiției rurale românești
Căpițele aurii de fân au fost, de-a lungul secolelor, un simbol al vieții rurale în România. Aceste grămezi, ce pot ajunge până la înălțimea de 3 metri, reprezintă culminarea muncii asidue depuse de familiile de la sat, de la cei mici până la bunici, în zilele toride ale verii. Totuși, aceste elemente tradiționale, care erau omniprezente în peisajul sătesc românesc, devin din ce în ce mai rare, amenințând să devină doar o amintire în viitorul apropiat.
Tradiții agricole și ecosisteme bogate
Familia se adună pentru a tăia iarba crescută până la brâu, lăsând-o să se usuce sub soarele arzător, iar apoi o stivuiesc pentru a o conserva pe timpul iernii. Aceștia „pieptănă” fânul în jos, protejându-l astfel de vânturile puternice, ploi abundente și zăpadă. Aceste scene, care au loc an de an și de generații întregi, au devenit parte din rutina zilnică a locuitorilor satelor românești, care, prin muncă asiduă și planificare din vară, își asigură hrana pentru animalele din gospodărie pe parcursul iernii.
Toți membrii familiei participă la munca de pe câmpurile roditoare ale României. Totuși, construcția căpițelor de fân nu este esențială doar pentru săteni și animalele acestora, ci și pentru ecosistemele locale, conform specialiștilor. Studiile arată că aceste pajiști sunt printre cele mai biodiverse ecosisteme terestre, adăpostind zeci de specii de insecte, precum și peste 100 de specii de ierburi și flori, inclusiv păiușul și scabioasa de câmp.
Impactul activității umane asupra biodiversității
Activitatea umană joacă un rol crucial în menținerea acestor habitate bogate în viață sălbatică. De-a lungul secolelor, sute de specii de plante, păsări și insecte s-au adaptat la practicile de cultivare și recoltare, iar ciclurile lor de viață s-au interconectat cu agricultura. Studiile au demonstrat că fânețele tradiționale din România pot susține o biodiversitate mai mare decât pajiștile gestionate ca rezervații naturale. În perioada mai-iulie, înainte de tăierea fânului, aceste pajiști sunt inundate de flori sălbatice și insecte, creând un spectacol natural impresionant.
Declinul tradițiilor agricole
Pe măsură ce noile tehnici agricole își fac loc, căpițele de fân devin un simbol al unui mod de viață pe cale de dispariție în România. Deși țara încă găzduiește unele dintre cele mai mari pășuni din Europa, gestionate prin metode tradiționale, agricultura modernă amenință această moștenire.
Păstrarea valorilor tradiționale
„Iubesc locul în care am crescut. Văd o valoare uriașă în ceea ce au creat strămoșii noștri – atingerea lor blândă asupra naturii, respectul pentru aceasta și modul în care lucrează câmpurile, creând o biodiversitate atât de bogată”, afirmă Sarig Attila, un fermier din Ghimeș-Făget, un mic sat de munte din Carpații Orientali, unde familia sa locuiește de cel puțin patru generații.
Ghimeș-Făget, cu o populație de circa 5.000 de oameni, are ferme care au fost, în mare parte, autosuficiente, continuând să mențină tradițiile agricole ale strămoșilor lor.
Transformări rapide în peisajul agricol din România
În ultimele decenii, România a început să experimenteze schimbări semnificative în modul în care sunt gestionate fânețele și pajiștile. Etnoecologii au observat că mulți săteni pot identifica peste 120 de specii de plante, ceea ce subliniază bogăția biodiversității din aceste zone. Cu toate acestea, în comparație cu alte regiuni, cum ar fi vestul Europei, utilizarea îngrășămintelor artificiale a dus la dispariția habitatelor naturale, iar Regatul Unit a pierdut peste 97% din pajiștile sale de flori sălbatice începând cu anii 1930.
Impactul migrației și tehnologiei
România nu este scutită de aceste transformări. Tinerii părăsesc satele în căutarea unor oportunități mai bune de muncă, iar animalele de tracțiune sunt înlocuite de utilaje agricole și îngrășăminte. De exemplu, în Ghimeș-Făget, în ultimele 15 ani, au apărut utilaje mici pentru tăierea fânului, alături de tractoare mai mari. Un fermier local, Attila, observă că, deși metodele tradiționale au fost utilizate timp de sute de ani, schimbările s-au accelerat dramatic în ultimele trei decenii.
Acum, doar câteva familii mai folosesc metodele de construcție a căpițelor de fân pe cale tradițională. Datorită plecării tinerilor, Attila se confruntă cu dificultăți în a găsi ajutoare pentru muncile câmpului, astfel că a ales să folosească utilaje mai eficiente. „Oamenii aleg tractoarele pentru că sunt mai puternice decât caii și pot îndeplini mai multe sarcini”, explică el.
Conservarea biodiversității în fața schimbărilor
Mulți localnici continuă să muncească pentru a preveni ca fânețele aurii să devină o amintire a trecutului. Nat Page, director al unei organizații de conservare a biodiversității și dezvoltare rurală din România, colaborează cu fermierii pentru a găsi soluții eficiente în gestionarea pajiștilor. Aceasta include accesarea de fonduri pentru conservarea biodiversității și crearea de piețe pentru produsele locale.
Activitatea sa acoperă 30.000 de hectare de pășuni din sudul Sighișoarei, gestionate de aproximativ 5.000 de mici fermieri. Page subliniază importanța acestor peisaje, afirmând: „Te poți plimba zile întregi prin pajiștile cu fân. Transilvania reprezintă ultima zonă din Europa cu peisaje agricole tradiționale la scară largă, și suntem dornici să încurajăm micii fermieri să rămână în țară.”
Cu toate acestea, pe teren, metodele tradiționale continuă să fie înlocuite rapid. În multe zone, jumătate dintre pajiștile cu fân rămân necosite, ceea ce ridică întrebări cu privire la viitorul acestor ecosisteme valoroase.
