Ianis Hagi comentează înfrângerea cu Bosnia
După meciul pierdut de naționala României în fața Bosniei, scor 0-1, Ianis Hagi a subliniat că adversarii au marcat la singura lor ocazie, în timp ce echipa română a avut șapte șanse de gol, dar nu a reușit să înscrie. Hagi a declarat: „Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut 7, n-am dat, aici se rezumă rezultatul. Orice echipă care joacă în deplasare face tot posibilul să obțină avantajul, iar noi, dacă am fi fost în locul lor, am fi procedat la fel.”
În continuare, Hagi a menționat că în a doua repriză echipa a fost mai agresivă și a câștigat duelurile, dar nu a reușit să schimbe soarta meciului. „Per total, noi am avut șapte ocazii și nu am marcat, ei au avut una”, a adăugat el.
Referitor la o posibilă lovitură de pedeapsă, Hagi a spus: „Nu știu dacă a fost penalty, nu am văzut faza de pe teren. Cei de pe partea cealaltă au spus că este penalti. S-a verificat la VAR, dar nu s-a acordat, trebuie să mă uit după.”
Denis Drăguș: „Trebuie să fim puternici”
Atacantul naționalei României, Denis Drăguș, a comentat, la rândul său, că înfrângerea este una nemeritată. „E un rezultat nemeritat! Am început prost, dar după aceea am controlat jocul. Suntem dezamăgiți, meritam mai mult! Din păcate, nu am reușit să marcăm, a fost o zi lipsită de șansă pentru noi”, a afirmat Drăguș.
Acesta a recunoscut că echipa nu a intrat în meci așa cum ar fi trebuit și a subliniat că, deși au avut o prestație mai bună în a doua parte, nu au reușit să întoarcă rezultatul. „Sunt trist că nu am reușit să marchez, am avut câteva ocazii foarte bune. Sunt zile în care pur și simplu nu intră”, a explicat el.
Referitor la faza în care s-a solicitat un penalty, Drăguș a spus: „Noi am crezut că este penalty, dar dacă așa a decis arbitrul… nu am văzut faza de unde eram noi.”
În final, Drăguș a accentuat importanța de a rămâne puternici în continuare: „E greu să începi cu o înfrângere, dar și în campania pentru Euro am avut momente dificile și am reușit să le depășim. Trebuie să fim puternici și să ducem campania la capăt, pentru că se pot întâmpla multe.”